Aşa reiese din declaraţia de avere înregistrată sub nr. 137/28.05.2020 de către şefa de la Serviciul Impozite şi Taxe Locale din cadrul Primăriei Municipale. Dumneaei deţine în Curtea de Argeş, ca
Secretarul general al UAT Municipiul Curtea de Argeş, juristul Radu Chirca, declara în urmă cu mai bine de două luni de zile că aleşii locali, în conformitate cu prevederile legii în vigoare, au
Informaţia ne-a fost oferită de către primarul Constantin Oancea. După cum se ştie, în comuna pe care o conduce, înfiinţarea sistemului de alimentare cu apă a gospodăriilor localnicilor este una
Primarul Eugeniu Pătru s-a externat din Spitalul de la Mioveni în prima decadă a lunii august şi a revenit imediat la post. "N-avem timp de pierdut, căci mai avem destul de lucru pentru a ne
Aceasta este convingerea primarului Gabriel Zăvoianu, bazată pe ceea ce se întâmplă în aceste zile pe plan administrativ în comuna de pe Valea Râului Doamnei. "Estimăm că în maxim două săptămâni
Sâmbătă, când creştin ortodocşii au prăznuit marea sărbătoare a Adormirii Maicii Domnului, s-a oficiat tradiţionala slujbă de hram la biserica situată în imediata apropiere a sediului
Candidatul PRO ROMÂNIA la postul de primar al Primului Oraş Regal din ţara noastră spune că s-a săturat să vadă în legislativul municipal oameni care contrariază prin necunoştinţa afişată şi dau cu
În urmă cu peste două săptămâni, Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor a dat startul înscrierii primăriilor din România în programul destinat iluminatului public ecologic în oraşele şi comunele
În urmă cu 16 ani, actualul şef al administraţiei publice locale era preferatul electoratului din cea mai nordică aşezare umană de pe Valea Topologului şi primea încredere pentru a scoate comuna
După ce a caracterizat astfel legislativul municipal în şedinţa ordinară desfăşurată în data de 30 iulie, Ion Petre Păunescu şi-a nuanţat poziţia: "În cursul acestui mandat ne-am confruntat în