Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
smbt 8 august 2026 08:19

Curg amenzile pentru folosirea telefonului mobil la volan!

În primele două zile de la intrarea în vigoare a noilor prevederi privind interzicerea folosirii telefonului mobil şi a oricărui dispozitiv mobil în timpul condusului, poliţiştii au aplicat peste

Pin It

Şofer cu alcoolemie record, la Valea Iaşului...

Oamenii legii din cadrul Biroului Rutier Curtea de Argeş l-au depistat pe Ion Z., în vârstă de 57 de ani, din comuna Valea Iaşului, care conducea un autoturism deşi era aproape de o comă alcoolică

Pin It

Ziua Europeană a Resuscitării: şi tu poţi fi salvator!

Anual, pe 16 octombrie este marcată Ziua Europeană a Resuscitării. Cu această ocazie sunt organizate evenimente care au drept scop educarea populaţiei în ceea ce priveşte acordarea primului ajutor

Pin It

Puntea spre ţară

Kandahar, Herat, Kabul, Mazar-e Sharif, Bagram… Câteva toponime care, pentru cei mai mulţi dintre noi, nu înseamnă, poate, mai nimic. Localităţi ce au fost aduse, din 2001 încoace, sporadic, în

Pin It

Serviciul Spaţiul Privat Virtual este uşor de accesat, gratuit şi disponibil 24 de ore din 24!

Ministerul Finanţelor Publice urmăreşte dezvoltarea unui parteneriat corect între Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi contribuabili, prin acordarea unor servicii complete, moderne şi

Pin It

Reciclarea selectivă, obligatorie în şcoli!

Amenzile uriaşe "promise" de Comisia Europeană ţării noastre din cauza reciclării defectuoase a determinat parlamentarii să voteze în unanimitate o lege pentru dotarea şcolilor cu pubele în vederea

Pin It

Materialele pirotehnice, în atenţia Poliţiei Române

Pentru prevenirea producerii accidentelor provocate de utilizarea ilegală şi necorespunzătoare a articolelor pirotehnice, Poliţia Română continuă să informeze persoanele asupra pericolului la care

Pin It

Cresc tarifele RCA pentru maşinile puternice!

Autoritatea de Supraveghere Financiară a publicat Raportul cu privire la determinarea tarifelor de referinţă pentru asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru pagube produse terţilor prin

Pin It

Criza medicamentelor cărora le expiră preţul, aproape rezolvată!

Ministerul Sănătăţii a identificat soluţii pentru cele 128 de medicamente la care expiră preţurile în 2 şi 6 noiembrie 2019. Astfel, pentru 58 dintre acestea a fost acceptat preţul de către

Pin It

Tânără din Şuici, la volan fără permis!

Poliţiştii argeşeni au continuat zilele trecute acţiunile pentru prevenirea evenimentelor rutiere, precum şi pentru conştientizarea de către conducătorii auto a riscurilor la care se expun prin

Pin It