Curg amenzile pentru folosirea telefonului mobil la volan!

În primele două zile de la intrarea în vigoare a noilor prevederi privind interzicerea folosirii telefonului mobil şi a oricărui dispozitiv mobil în timpul condusului, poliţiştii au aplicat peste 320 de sancţiuni contravenţionale pentru nerespectarea noilor reglementări. Astfel, în zilele de 12 şi 13 octombrie 2019, la nivel naţional au fost aplicate 310 sancţiuni (în valoare de 207.668 de lei) conducătorilor de vehicule care, în timpul conducerii pe drumurile publice a unui vehicul aflat în mişcare, nu au respectat interdicţia de a ţine în mână sau folosi cu mâinile în orice mod telefonul mobil sau a orice dispozitiv mobil prevăzut cu funcţia de înregistrare ori redare text, foto sau video. În aceeaşi perioadă, oamenii legii au aplicat 17 sancţiuni, în valoare de 9.570 de lei, celor care au ţinut în mână sau folosit cu mâinile în orice mod dispozitivele amintite, concomitent cu încălcarea unei reguli pentru circulaţia vehiculelor. Vă reamintim că, spre deosebire de cadrul legal anterior, care viza exclusiv folosirea telefonului mobil, prin noile reglementări a fost interzisă ţinerea în mână sau folosirea cu mâinile în orice mod atât a telefonului mobil, cât şi a oricărui dispozitiv mobil prevăzut cu funcţia de înregistrare ori redare text, foto sau video de către conducător, în timpul conducerii vehiculului aflat în mişcare! Nerespectarea acestei norme de către şoferi constituie contravenţie şi este sancţionată cu amenda prevăzută în clasa a III-a de sancţiuni, de la 6 la 8 puncte-amendă (în prezent de la 870 de lei la 1.160 de lei), şi cu aplicarea sancţiunii complementare de 4 puncte de penalizare. În ceea ce priveşte nerespectarea normei de interdicţie de către conducătorul vehiculului pentru care nu este prevăzută obligativitatea deţinerii permisului de conducere, contravenţia este sancţionată cu amenda prevăzută în clasa a III-a de sancţiuni, de la 6 la 8 puncte-amendă (în prezent de la 870 de lei la 1.160 de lei).

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It