Şofer cu alcoolemie record, la Valea Iaşului...

Oamenii legii din cadrul Biroului Rutier Curtea de Argeş l-au depistat pe Ion Z., în vârstă de 57 de ani, din comuna Valea Iaşului, care conducea un autoturism deşi era aproape de o comă alcoolică! Acesta se afla la volanul maşinii pe raza localităţii de domiciliu, iar când a fost testat cu aparatul etilotest de către poliţişti, aceştia au avut un şoc: bărbatul avea o concentraţie de 1,39 mg/l alcool pur în aerul expirat! Acesta a fost transportat la Spitalul Municipal Curtea de Argeş, acolo unde i-au fost recoltate două probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză a fost întocmit dosar penal pentru conducere sub influenţa băuturilor alcoolice.

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It