Criza medicamentelor cărora le expiră preţul, aproape rezolvată!

Ministerul Sănătăţii a identificat soluţii pentru cele 128 de medicamente la care expiră preţurile în 2 şi 6 noiembrie 2019. Astfel, pentru 58 dintre acestea a fost acceptat preţul de către companiile farmaceutice, iar săptămâna viitoare, Ordinul de preţ va fi postat în transparenţă decizională pe pagina web a ministerului. Pentru alte 52 de molecule au fost identificate echivalente terapeutice de catre ANMDM şi comisiile de specialitate. Pentru cele 18 molecule la care nu s-a acceptat preţul şi nu s-a confirmat nici existenţa echivalentului farmaceutic, Ministerul Sănătăţii a solicitat din partea Comisiilor de Cardiologie, Urologie, Diabet, Reumatologie, Radiologie şi Boli infecţioase un punct de vedere privind existenţa unui alt medicament care poate trata aceeaşi afecţiune în România. "Facem toate demersurile pentru ca niciun pacient să nu rămână fără tratament!", a declarat Sorina Pintea, ministrul Sănătăţii.
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
