Aceasta a fost misiunea pe care şi-a asumat-o în tinereţe cel care avea să fie generalul de flotilă aeriană, ing. Gheorghe Zarioiu, a cărui epopee o continuăm astăzi. Ajuns la venerabila vârstă de
Elena Udrea a spus clar şi lămurit că vrea să candideze la alegerile parlamentare din luna decembrie. Căreia popular i se mai spune şi Undrea. Oare să se fi gândit fosta bombă sexy din politica
Trăim o vreme în care prea puţini ne mai cunoaştem valorile şi în care ne-am obişnuit să luăm ca atare tot ceea ce există în jur, fără să ne mai gândim la munca din spatele fiecărui progres în parte
Şcoala Gimnazială "Mircea cel Bătrân" va organiza, în anul şcolar 2016-2017, Şcoala de Excelenţă "Descoperim talente, lansăm valori", care se adresează elevilor de gimnaziu şi din clasa a IV-a la
Luni seara, "Şura lui Ilea" a găzduit evenimentul organizat de către CAR Pensionari Curtea de Argeş. Preşedintele Apostol Zamfira şi colegii din conducere au reuşit să le ofere membrilor o seară