Acest procedeu este tot mai folosit pentru udarea plantelor pe timp de secetă, deoarece, comparativ cu alte metode mai vechi de irigare, cum ar fi scurgerea apei la suprafaţa solului (irigarea prin
Aşa cred bătrânii din nordul Argeşului. Convingerea lor se bazează pe "ştiinţa" moştenită de la părinţii şi bunicii lor, cei ce se pricepeau de minune să observe ceea ce se întâmpla în jurul lor şi
O înţărcare efectuată corect urmăreşte obţinerea unor purcei sănătoşi, cu o bună conformaţie corporală, fără să apară riscul slăbirii sau epuizării scroafei. Vârsta optimă de înţărcare a lor este
Plantele legumicole însămânţate sau plantate la începutul verii - castraveciori, ţelină, ridichi, praz, ardei gogoşar, tomate, varză albă şi roşie - parcurg peste vară o perioadă dificilă şi au
În zona Curtea de Argeş există suprafeţe întinse de păşuni şi fâneţe naturale care, pe lângă faptul că dau locurilor un aspect pitoresc, constituie o însemnată bogăţie naturală, deoarece iarba din
În vara aceasta au căzut suficiente ploi care au satisfăcut consumul de apă pentru culturile ce s-au recoltat şi pentru cele care urmează să se recolteze în curând - cartoful şi porumbul. Legumele
În gospodăriile unde se creşte un număr de animale pentru care nu există suprafeţe suficiente de păşuni şi fâneţe, deficitul de furaje se poate compensa prin însămânţarea unor culturi pentru furaj
Ploile căzute în exces în ultimul timp au produs unele pagube culturilor agricole, îndeosebi la legume. Umiditatea excesivă din sol şi din atmosferă a favorizat apariţia unor boli la plante produse
Pentru crescătorii de animale, păşunatul este avantajos şi în ultima parte a verii, deoarece încă există producţie satisfăcătoare de iarbă, pe care vitele o consumă nestingherite, zilele foarte
Pe timpul verii, pomii plantaţi în ultimii 4-5 ani necesită o îngrijire aparte, capabilă să le asigure o bună creştere şi dezvoltare în anii următori. Dintre acestea amintim câteva acţiuni absolut