Poliţia Română şi CFR Călători, împreună cu Mercury 360, lansează campania de prevenire a accidentelor produse prin electrocutare, în zonele feroviare. O fotografie pe tren poate părea o idee bună
Oamenii legii specializaţi în investigarea criminalităţii economice efectuează cercetări în 269 de dosare penale pentru fapte în legătură cu modul de atribuire şi derulare a contractelor de
Poliţiştii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase au finalizat cercetările în două dosare penale, întocmite sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de braconaj. Din
În timp ce erupţiile cutanate au fost legate din perioada de început a pandemiei de COVID-19, medicii din Spania spun că iritaţiile în interiorul gurii apar la unii pacienţi. Un dermatolog din SUA
Senatul a adoptat, în calitate de primă cameră sesizată, un proiect de lege potrivit căruia cuantumul indemnizaţiei de şomaj creşte de la 75% la 100% din valoarea indicatorului social de referinţă
Durerea de lângă noi există! Mulţi n-avem însă ochi pentru ea. Obsedaţi de propriile probleme existenţiale, ne pasă mai puţin de dezmoşteniţii soartei. Din fericire, mai există încă semeni pentru
În cadrul şedinţei extraordinare de miercuri, Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Argeş a hotărât aplicarea unor măsuri de prevenire suplimentare, cu aplicabilitate imediată, pe fondul
Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Argeş, întrunit miercuri în şedinţă extraordinară, a hotărât aplicarea unor măsuri de prevenire suplimentare, cu aplicabilitate imediată, pe fondul
Şedinţa ordinară de legislativ din luna iulie s-a desfăşurat în condiţiile respectării restricţiilor impuse de starea de alertă generată de lupta contra coronavirusului în ziua prăznuirii
Guvernul a emis zilele trecute hotărârea prin care starea de alertă este prelungită cu încă 30 de zile. Între regulile ce vor fi menţinute se numără obligativitatea purtării măştii, dar şi