Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
duminic 9 august 2026 20:59

Transportatorii de persoane şi marfă, vizaţi de poliţişti

Oamenii legii au verificat peste 255.000 de autovehicule destinate transportului public şi transportului de marfă şi au aplicat peste 6.400 de contravenţii, în urma unei acţiuni pentru prevenirea

Pin It

Unitate mobilă ATI cu 12 paturi, la Spitalul Judeţean de Urgenţă Piteşti

În aceste momente grele pentru sănătatea publică argeşeană, când spitalele sunt supraaglomerate de pacienţi, când paturile sunt pline, când mutăm pacienţii depistaţi cu COVID-19 în alte judeţe, în

Pin It

Timpul de aşteptare al unui rezultat pentru COVID durează până la 7 zile!

A crescut semnificativ capacitatea de testare, iar multe centre nu mai fac programări. S-a ajuns ca timpul de aşteptare al unui rezultat să se prelungească până la o săptămână. Practic, mulţi

Pin It

S-au stabilit cotele de recoltă pentru mistreţi: se pot vâna în Argeş 766 de exemplare!

Săptămâna trecută a fost emis Ordinul 1.400/2020 care stabileşte numărul de exemplare ce pot fi vânate, după o lungă aşteptare provocată de starea de urgenţă. Pentru perioada 2020-14 mai 2021 la

Pin It

Coronavirus la Penitenciarul Mioveni!

Un angajat de la Penitenciarul Mioveni a fost infectat cu coronavirus, a anunţat Administraţia Naţională a Penitenciarelor. Potrivit instituţiei, angajatul şi-a desfăşurat activitatea în sectorul

Pin It

TAROM suspendă cursele către 7 ţări, până pe 15 august

TAROM va suspenda, până pe 15 august 2020, inclusiv, operarea curselor comerciale către Egipt, Israel, Iordania, Moldova, Serbia, Turcia şi Liban, ca urmare a restricţiilor de călătorie impuse de

Pin It

Spitalele din România, pe ultimul loc în UE la aparatele de tomografie computerizată!

Cea mai scăzută disponibilitate în spitalele din Uniunea Europeană a aparatelor de tomografie computerizată (CT) în raport cu numărul locuitorilor s-a înregistrat în 2018 în România (0,8 scanere CT

Pin It

Atenţionare de călătorie în Grecia

Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români care se află sau intenţionează să călătorească în Republica Elenă că autorităţile locale au anunţat menţinerea pericolului ridicat de

Pin It

Zeci de argeşeni amendaţi pentru că nu purtau mască de protecţie!

Instituţia Prefectului Argeş informează că verificările în mijloacele de transport în comun, în complexele comerciale şi în zonele aglomerate continuă. Astfel, poliţiştii, jandarmii, poliţiştii

Pin It

Media 10 şi titlul de şef de promoţie 2020!

Competiţia pentru titlul de şef de promoţie este una acerbă. În acest an, doi elevi au intrat în cursa pentru acest titlu, diferenţa dintre ei fiind de trei sutimi, la finalul clasei a XII-a. Şeful

Pin It