Argeşeni trimişi în judecată pentru braconaj

Poliţiştii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase au finalizat cercetările în două dosare penale, întocmite sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de braconaj. Din cercetări s-a stabilit că, în noaptea de 17 spre 18 noiembrie 2018 şi în 20 septembrie 2019, un tânăr în vârstă de 24 de ani şi un bărbat în vârstă de 36 de ani, ambii din Slobozia, ar fi folosit câini din rasa ogar şi dispozitive de iluminat în scopul prinderii de animale sălbatice şi ar fi braconat trei exemplare de vânat, specia iepure, în zona Fondului de Vânătoare "Ştefan cel Mare". De asemenea, în urma percheziţiei domiciliare efectuată în data de 21 noiembrie 2018, la locuinţa bărbatului în vârstă de 36 de ani a fost identificată si ridicată o unealtă de pescuit comercială, neautorizată. Dosarul cauzei a fost înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Costeşti, cu propunere de trimitere în judecată.
De asemenea, oamenii legii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase au finalizat cercetările într-un dosar penal întocmit sub aspectul săvârşirii infracţiunii de braconaj. Din cercetări s-a stabilit că, în seara zilei de 6 decembrie 2017, trei bărbaţi, în vârstă de 26 de ani, din Piteşti, de 44 de ani, respectiv 33 de ani, ambii din comuna Recea, ar fi folosit câini din rasa ogar şi dispozitive de iluminat în scopul prinderii de animale sălbatice, în zona Fondului de Vânătoare Ungheni. Dosarul cauzei a fost înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Costeşti, cu propunere de trimitere în judecată.
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
