Organizaţia International Sport and Culture Association (ISCA) va organiza anul acesta Săptămâna Europeană a Sportului #BEACTIVE în perioada 10-16 septembrie. Evenimentul va trece de această dată
Toamna culturală începe cu un spectacol extraordinar la Opera Română, în care protagonistă va fi o argeşeancă de-a noastră, soprana Marta Sandu. Regizorul
Tragicul accident care a avut loc astăzi la Budeasa a lăsat familia Mateescu din Mălureni fără unul dintre fii (Alexandru), în timp ce al doilea - Dragoş - se zbate între viaţă şi moarte la Spitalul
Luni a avut loc a doua întâlnire a Comitetuluide Excelenţă Consulativ (C.E.C.), înfiinţatîn data de26 iulie la inţiativa preşedintelui Consiliului Judeţean Argeş,dr.Dan Manu. Nucleului
Datele finale arată că la Bacalaureatul de toamnă au fost înscrişi la nivel de ţară 42.297 candidaţi, dintre care au fost prezenţi 34.577 şi au promovat 8.290, adică 24% (spre deosebire de 24,1% anul
Angajaţii de la SPGC au început de câteva zile toaletarea spaţiilor verzi şi a gardurilor vii din zona blocurilor de pe strada Valea Iaşului, din cartierul Ivancea. Toate bune şi frumoase, însă ieri