Potrivit Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Argeş, la finalul lunii mai, numărul şomerilor înregistraţi a fost de 10.111 persoane, în scădere cu 547 (-5,10%) faţă de sfârşitul lunii
La Olimpiada "Meşteşuguri artistice tradiţionale", desfăşurată la Sibiu în perioada 25-30 iulie sub patronajul Complexului Naţional Muzeal Astra, judeţul Argeş a fost reprezentat cu real succes de
# Diriginte de şantier autorizat, supervizez şi întocmesc cartea construcţiei pentru lucrări de construcţii civile şi edilitare (reţele de apă şi canalizare, staţii de tratare
Pledând pentru măririle salariale, în şedinţa convocată de îndată în ultima zi a lunii iulie, primarul Constantin Panţurescu ne-a asigurat de eficientizarea activităţii subordonaţilor. Angajamentul
A trecut deja jumătate din vacanţa de vară, iar sistemul nostru de educaţie prezintă cam prea multe lacune în organizarea şi pregătirea noului an şcolar. Ceea ce ne intrigă este situaţia paradoxală
La 2 august 1891 s-a născut Mihail Jora, compozitor şi dirijor, membru titular al Academiei Române, profesor şi rector al Academiei Regale de Muzică din Bucureşti. Şi-a numit cele peste o sută de
"Pesimistul n-a câştigat vreodată o bătălie!" [Dwight D. Eisenhower (14 octombrie 1890, Denison, Texas - 28 martie 1969, Washington, SUA), cunoscut în mod afecţional şi ca "Ike", a fost un general şi
Examenul pentru ocuparea posturilor de director şi director adjunct în unităţile de învăţământ preuniversitar din judeţul nostru s-a finalizat cu învestirea în funcţiile vizate a celor care au
Pentru două sâmbete la rând, pe 15 şi 22 iulie, angajaţii ADIENT Trim Piteşti au luat parte la un amplu proiect de amenajare a unui centru dedicat copiilor instituţionalizaţi, aflat în comuna