Manuale de Sport să fie, că Limba română nu ne mai trebuie!
A trecut deja jumătate din vacanţa de vară, iar sistemul nostru de educaţie prezintă cam prea multe lacune în organizarea şi pregătirea noului an şcolar. Ceea ce ne intrigă este situaţia paradoxală cu care se vor confrunta elevii de clasa a V-a, căci, la ora actuală, se pare că ministerul este mai interesat de orele de Educaţie fizică decât de cele de Limba română. Concret, pentru prima disciplină amintită s-au dat de ceasul morţii să facă rost de manuale, însă la Limba şi literatura română licitaţiile vizând 16 manuale din cele 25 înscrise în cursă nici acum n-au ajuns la o finalitate convenientă. Acestea au fost contestate, ceea ce va conduce la o întârziere a tipăririi celor câştigătoare. Editurile vor da startul tocmai la începutul lunii viitoare, adică cel devreme înainte cu 2 săptămâni de a începe şcoala, fapt ce nu ne spune altceva decât că şansele copiilor de clasa a V-a de a avea manualele noi pe bănci la 11 septembrie sunt practic nule. Mai trebuie să ştiţi că generaţia lor n-a avut vreodată manuale noi când a sunat clopoţelul, încă din clasa zero. În aceeaşi "oală" se află nu mai puţin de 170.000 de elevi care an de an au suferit repercusiunile licitaţiilor defectuoase privind manualele, căci de fiecare dată au existat nemulţumiri şi s-au făcut contestaţii. Şi problema nu ar fi a editurilor, care au tot dreptul să conteste rezultatele, ci a ministerului, care nu-şi alocă timpul necesar pentru aceste proceduri şi nici nu are o strategie bine pusă la punct ca să evite asemenea situaţii de tot râsul. Deocamdată, MENCS a aprobat pentru tipărire doar şapte manuale, printre care îşi are locul de cinste cel de Educaţie fizică! Aceasta în timp ce manualele fundamentele, vitale, precum cele de Matematică şi Limba română sunt contestate. În ceea ce priveşte cheltuielile, un singur exemplar tipărit costă 10 lei.
Fireşte, nu încercăm să inducem ideea că Educaţia fizică nu este necasară sau nu are importanţa ei în programa şcolară, însă cum se face că la noi a devenit o practică de toate zilele a considera mai însemnate anumite lucruri despre care bunul simţ şi cunoştinţele personale ne învaţă că ar trebui să ocupe un loc ceva mai jos în ierarhia socială?... Limba română este disciplină de examen, atât la Evaluarea Naţională, cât şi la Bacalaureat, ca să nu mai amintim că, datorită acestei materii, putem să scriem, să citim şi să le înţelegem pe toate celelalte. În mod cert, trebuie să ţinem cont şi de zicala latină "Mens sana in corpore sano", însă haideţi să punem în balanţă priorităţile şi să vedem că venim la vorba românească "Ţara arde şi baba se piaptănă", întrucât este evident că numai de manuale de Educaţie fizică nu aveam noi nevoie acum. De parcă sistemul nostru de educaţie era atât de bine pus la punct şi atât de strategic consolidat încât asta era tot ceea ce-i mai lipsea pentru a fi desăvârşit!...
Ilustrul ministru al Educaţiei, Liviu Pop, a găsit că publicarea manualului de Sport este un caz de forţă majoră, că altfel nu ne explicăm pripa în care s-a decis, s-a tocmit şi s-a realizat miroboloanta carte, extrem de vitală în şcolile noastre! Sau poate s-a gândit în sinea lui că, având un manual, măcar pe acela îl vor răsfoi candidaţii la titularizare şi, aşa, vor avea şi ei ocazia să ia note mai decente, şi nu din acelea ce par a fi primite de pomană! Conform explicaţiilor, cartea chiar profesorilor le este în cea mai mare parte utilă, întrucât se constituie ca o culegere de definiţii şi scheme de exerciţii fizice, pe lângă care se adaugă şi câteva probleme de rezolvat în scris, toate înşiruite în şase capitole semnate de un cârd de autori: Laurenţiu Oprea, Vera Ana Pîslaru, Marilena Geanina Calistru, Dorin Stoican şi Vicol Eduard Nicuşor Şuţă. Toţi ar fi profesori de Sport la gimnaziu, cărora nu le strică nişte puncte în plus pentru activitatea de a fi scris "adevărate" tratate de Educaţie fizică. Elevii vor studia de acum înainte "Dezvoltarea fizică armonioasă", "Capacitatea motrică", "Disciplinele sportive", noţiuni de "Igienă şi protecţie individuală" sau elemente de "Comportamente şi atitudini". Întregul text ar fi construit ca o poveste pentru copii despre două personaje cu nume extrem de inspirate: Laur şi Laura. Laur fiind o minge de fotbal împodoită cu o coroniţă de - logic - lauri, în timp ce Laura apare ca un fluturaş de Badminton, sport care, paradoxal, nici măcar nu este prezentat în manualul ce va avea şi o variantă electronică!
Revenind la manualele de Limba română pentru clasa a V-a, acestea vor conţine nişte schimbări numite deosebit de importante, care au fost anunţate cu surle şi trâmbiţe! Ca să ştiţi, la această disciplină vor fi scoase din programă şi din cărţi, evident, genurile literare liric, epic şi dramatic, precum şi speciile literare ca pastelul, basmul popular şi balada cultă, iar eludarea lor este justificată superficial cu următoarea replică: "Degeaba vom avea manuale noi, dacă metodele de predare rămân învechite". Noua programă şcolară este mult mai simplificată şi se doreşte a le acorda profesorilor o libertate mult mai mare la clasă, căci permite studierea unor texte care nici măcar nu sunt incluse în manuale. Adică profesorul va avea dreptul de a alege după bunul plac ce texte va citi cu elevii la clasă. Programa prevede însă ca acestea să fie în număr de şapte, dintre care cinci literare şi două non-literare. Lor li se vor adăuga alte minim cinci texte, de preferinţă literare, dar nu obligatoriu, "menite să răspundă nevoilor elevilor". Care va să zică, manualul îşi pierde funcţionalitatea de bază şi se transformă într-un instrument auxiliar pentru dascăli. Pe de altă parte, Consiliul Elevilor este de părere că reforma în învăţământ nu necesită schimbări în manuale, ci în modul în care sunt pregătiţi profesorii, adică în metodele de predare pe care aceştia le învaţă. În plus, apariţia unui manual de Sport, care presupune şi un Test de Evaluare la finalul anului şcolar, le dă fiori când se gândesc că vor avea de "tocit" şi pentru această disciplină, căci ei oricum acuză faptul că în România practica asta se promovează febril în şcoli!
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
