Orchestra simfonică a Filarmonicii Pitești vă dă întâlnire mâine, de la ora 19.00, la ultimul concert simfonic al lunii. În Sala „Simfonia”, alături de membrii orchestrei, revine dirijorul Cristian
Este intitulat „Jurnal de copilărie şi adolescenţă”, a fost publicat la Editura Cartea Românească, Bucureşti, în 1987. Acoperă zece ani, din 1923 până în 1932. Născut fiind în 1908, Geo Bogza avea
Reper istoric 24 mai 1875 - S-a constituit Partidul Național Liberal, printre membrii fondatori numărându-se: Ion C. Brătianu, M. Kogălniceanu, M.C. Epureanu. Partidul Naţional Liberal (PNL) este
23 mai 1948 - A fost semnat de către Nikolai Pavlovici Sutov, prim-secretar de ambasada, reprezentant al Ministerului Afacerilor Externe al URSS, și Eduard Mezincescu, reprezentantul Ministerului
Ciocolată fină, vinuri dintre cele mai alese, mașini de lux, recitaluri muzicale, balet, demonstrații hipice, fashion de high class și multă lume bună! Cam așa ar putea fi descrisă seara de joi de
Instituția de cultură subordonată Consiliului Județean Argeș vă invită mâine, de la ora 11.00, la sediu, intrarea din Bulevardul Eroilor, la deschiderea expoziției temporare „Specii de plante rare
Ziua Mondială a Albinelor este marcată, în fiecare an, la 20 mai pentru a evidenţia importanţa albinelor pentru umanitate şi pentru a atrage atenţia asupra necesităţii protejării acestora, dar şi a