Reper istoric 12 iulie 1475 - a fost încheiat tratatul de la Iași, prin care Ștefan cel Mare, domn al Moldovei urma să primească ajutor militar antiotoman în schimbul recunoașterii ca suzeran pe
Ziua Mondială a Ciocolatei este aniversată la 7 iulie, această dată indicând momentul introducerii în Europa, în 1550, a băuturii pe bază de cacao. Istoria deliciilor din cacao nu este atât de bine
6 iulie 1600 - Mihai Viteazul se intitulează într-un hrisov „domn al ţării Româneşti şi Ardealului şi a toată ţara Moldovei”, confirmând, documentar, prima unire politică a celor trei ţări române
În poezia „Odă în metru antic”, Eminescu se referă la vechimea limbii române, la tânguiosul grai „traco-romanic”, care pentru el era graiul românesc neaoș: „Cum de dulcea liră-i Horaț cântat-au/
Joi, de la ora 15.00, la Muzeul Municipal se va deschide expoziția care-i aduce în atenția publicului argeșean pe Cristian Bădiliță și Malvine Mocenco. Aceasta reunește pe simeze operele comune ale
Întrebarea din titlu este extrem de firească, i-a preocupat pe (unii) oameni dintotdeauna, din totdeauna este o întrebare grea (căci nimic nu este mai dificil de prezis decât viitorul…), dar în
Pe 4 iulie 1776, a fost adoptat documentul numit Declarație de independență a Statelor Unite ale Americii prin ratificarea sa de către Congresul Continental, prima entitate conducătoare a noului