Darwin îşi râde în barbă, pe acolo pe unde o mai fi putând/încercând el să râdă, evoluţionismul este demonstrat - pe plaiurile mioritice! - la vedere şi în mare viteză: la nici trei decenii de la
Din Vasilescu - ţăranul artist originar din satul Miroşi - a devenit nemuritor prin opera sa sculpturală, dar şi prin "Moromeţii", capodopera lui Marin Preda, în care este prezentat, de către
Un destin sumbru i-a hărăzit talentatei pictoriţe piteştene seduse de splendorile naturii din pădurea Trivale, pe care le-a veşnicit în admirabile peisaje în ulei, să-şi afle tragicul sfârşit în
Aşa cum v-am anunţat în urmă cu ceva vreme, Centrul de Cultură şi Arte "George Topîrceanu" va fi joia aceasta gazda unei expuneri actoriceşti excepţionale! Argeşenii vor avea ocazia să se delecteze
Sâmbătă, la Cercul Militar Curtea de Argeş a fost găzduită o nouă întâlnire literară din seria "Gânduri la început de amiază!", organizată de prof. dr. George Baciu, redactorul şef al revistei
Filarmonica Piteşti organizează, în premieră, luni, de la ora 19.00, la Centrul Multifuncţional, un concert de chitare, susţinut de Ansamblul de Chitare al Academiei de Muzică "Gheorghe Dima" din
Sticla se lasă modelată fără greutate de către artista argeşeancă Lidia Nica. Textura dură devine maleabilă sub atingerea ei, iar culoarea, forma, îmbinarea perfectă şi armonioasă a texturii dure cu
Marţi, începând cu ora 15.00, iubitorii de cultură se vor întâlni în cadrul şedinţei lunare a Cenaclului literar local "Nicolae Velea" pentru a discuta despre autorii celebraţi în noiembrie - Mihail
Filarmonica Piteşti organizează joi, de la ora 19.00, la Centrul Multifuncţional, un nou concert simfonic. Dirijorul József Horváth, pianistul argentinian Mariano Castro şi solista Analia Selis
Cartea cuprinde scurte texte literare care au ca temă momente şi aspecte din viaţa scriitorului George Baciu şi este dedicată împlinirii frumoasei vârste de 55 de ani. Prin aceste texte, poetul