VEDERE DE PE DEALUL OLARILOR - Lecţia monumentelor (I)
După cum cititorul ştie, desigur, din ianuarie 2017, pe prima pagină a revistei „Curtea de la Argeş” am început a prezenta monumente amintind de jertfele Marelui Război pentru Întregirea Neamului. Dorinţa este de a continua cel puţin până în 2019 (pentru că şi în 1919 au fost lupte, până la Budapesta chiar, unde tavarisci Béla Kuhn, iniţial Cohen, născut la Şimleul Silvaniei!, pusese de-o republică bolşevică, spre înroşirea criminală şi mai timpurie a Europei), ba chiar până în 2020 (pentru că în 1920 s-a încheiat de jure războiul, prin semnarea Tratatului de la Trianon - i-aş zice „sfârşitul feudalismului imperial în Europa”).
Monumente din toată ţara, desigur, nu numai din Argeş - dar am început cu impresionantul (şi arhitectural, şi istoric) Mausoleu de la Mateiaş, de lângă Câmpulung. Fotografii pe care le-am făcut singur, pe care mi le-au trimis prietenii, pe care le-am primit de la ONCE (Oficiul Naţional pentru Cultul Eroilor), cel care a editat un frumos album conţinând peste 400 de imagini ale unor construcţii comemorative.
Evident, sunt mult mai multe monumente, de la cruci, mai simple sau mai impozante (cum sunt cele din Cicăneştii Argeşului), la grupuri statuare elaborate, pe socluri complexe, de mari dimensiuni - un exemplu tipic: Monumentul eroilor din arma geniului, Leul, din Bucureşti (ridicat în 1929); câteva zeci de monumente de reală valoare artistică, plasate în multe locuri, inclusiv la Câmpulung-Muscel (reprodus în revistă, în iulie 2017), aparţin sculptorului muscelean Dimitrie Măţăoanu.
Albumul ONCE ar trebui imitat, eventual de fiecare judeţ în parte - de altfel, am sugerat această idee, de a realiza un album cu monumentele din judeţul Argeş, mai multor instituţii piteştene, nu ştiu dacă a pornit vreuna la lucru (se pare că există unele iniţiative personale în direcţia aceasta). Sarcina nu este simplă, nu numai în sine (trebuie mers din localitate în localitate, într-o zi cu soare potrivit, pentru fotografii, trebuie căutat prin biblioteci şi arhive, pentru o minimă informaţie privind monumentele respective, autorul, data ridicării, ar merita copiate şi numele eroilor scrise pe ele), ci şi pentru că în multe locuri monumentele nu arată deloc „prezentabil”. Nu numai că multe sunt înghesuite între construcţii care s-au ridicat între timp în jurul lor, dar multe fie nu sunt îngrijite, fie sunt „chiciuite”, cu bună intenţie şi cu rea pricepere (garduri de fier forjat, ruginite între timp, coroane de plastic, tricolorul vopsit fără rost).
Am trecut prin vară prin Slatina, spre Craiova. Monumentul Ecaterinei Teodoroiu, ca şi întregul parc din jur, arăta jalnic. În toamnă, am revăzut locul: se lucra din plin la refacerea întregului ansamblu - laudă oficialităţilor locale. (Am intrat şi prin Cimitirul Eroilor din municipiul nostru: slavă Domnului, arată îngrijit, a trecut o mână de gospodar pe acolo!)
Semnificativ este că mai toate monumentele, cu atât mai mult crucile, au încrustate pe ele liste de nume, tineri sau mai puţin tineri care şi-au lăsat ogorul şi vatra, rostul şi familia, şi au plecat spre... ceruri, după ce au înroşit cu sângele lor hotarele ţării, unele mutate vremelnic spre interior. Spuneam cândva şi repet: „demistificatorilor” de istorie, hliziţilor, globalizatorilor din interes sau din snobism (alt nume dat orbirii-prostiei) le-aş organiza un periplu prin satele şi oraşele României şi i-aş obliga să citească aceste liste, iar acolo unde sunt şi poze, pe crucile din cimitire, să-i privească în ochi pe cei de acum 100 de ani, pe cei de acum aproape 80 de ani.
O primă lecţie de istorie pentru orice român, de altfel...
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
