Fiecare om urmăreşte un anumit scop în viaţă, mai apropiat sau mai îndepărtat, evident - pe un coridor cu intenţii încă nedesluşite. Când scriu că tu eşti cel care vrei să ajungi, mă gândesc nu la
Mitolog şi istoric al religiilor, filozof şi eseist, scriitor (romane şi nuvele), Mircea Eliade se înscrie în seria personalităţilor de formaţie enciclopedică, deschisă, în cultura română, de
Ediţia cu numărul X a "Festivalului Primăverii" care s-a desfăşurat la C.C.A. "George Topîrceanu" din Oraşul Regal, a fost un real succes. Mărturie pot să depună sutele de spectatori care au luat
Miercuri, la Cercul Militar Curtea de Argeş s-a derulat întâlnirea lunară a Clubului Iubitorilor de Cultură din Ţara Argeşului şi Muscelului, cunoscută din acest an sub genericul "Suflet Românesc"
Sâmbătă, de la ora 18.00, la Cinematograful de artă "Bucureşti" va fi proiectat filmul "Anna Karenina". Regia îi aparţine lui Joe Wright, în rolurile principale jucând Keira Knightley, Aaron
Instituţia expune în luna martie, în cadrul micro-expoziţiei "Exponatul lunii", lucrarea de pictură "Autoportret". Rudolf Schweitzer-Cumpăna (n. 7 mai 1886, Piteşti - d. 17 februarie 1975
De fapt, textul de săptămâna trecută se voia o colecţie de dovezi care să dea greutate titlului de astăzi, dar m-am luat cu vorba în privinţa feromonilor care vor face, sper, drum Autostrăzii
Filarmonica Piteşti organizează joi, de la ora 19.00, la Centrul Multifuncţional, primul concert simfonic al lunii cu pagini muzicale semnate de Bach şi Mozart. Alături de orchestra simfonică a
S-a născut la 1 martie 1788 în târguşorul Herţa din Ţinutul Odorhei, jud. Botoşani. A fost fiul preotului Lazăr Asachi, care a ajuns arhimandrit al Mitropoliei Moldovei şi Sucevei în timpul
În data de 20 martie, între orele 12.00 şi 14.00, la Muzeul Goleşti se va desfăşura evenimentul anual, aflat deja la a doua ediţie, intitulat Ziua Internaţională a Poeziei. În acest an, invitat