Lacrimile epigramei argeşene - NIC PETRESCU A PLECAT SPRE STELE
Greu este să te desparţi de un prieten mult îndrăgit, parcă se rupe ceva din sufletul tău. Parcă de undeva, din necunoscut, se revarsă plumbul greu al durerii, cernind sufletele, în primul rând ale familiei, dar nu în ultimul rând, şi ale prietenilor. Cu nimic nu exagerez când afirm faptul că profesorul epigramist Nic Petrescu, prieten de suflet, s-a bucurat de admiraţie, respect şi preţuire, nu numai ca dascăl de excepţie al matematicilor, dar şi ca epigramist, mânuitor al hazului în catrenele sale, deseori pilduitoare, uneori usturătoare. Ospitalitatea familiei sale m-a uimit. Nu o dată, am putut constata ce suflet deschis, primitor aveau soţii Petrescu. Cu ceva timp în urmă, am mers împreună cu Nic Petrescu la Alba Iulia, unde amândoi am lansat cărţi ce s-au bucurat de preţuirea ardelenilor. Am vizitat atunci vestigiile vechii cetăţi, despre care matematicianul Nic Petrescu ne-a vorbit pe larg, transformându-se, pentru puţin timp, în istoric. Cunoştea bine datele istorice şi despre Catedrală, şi despre cetatea Alba Carolina, fortăreaţa cu bastioane tip Vauban de pe Dealul Citadelei.
Multe aş avea de spus despre cel care astăzi nu mai este printre noi, din cauza acestui virus tiran, devenit un călău al Planetei. Dar mai bine... îl las să se prezinte singur, aşa cum a făcut-o, cu ani în urmă, în volumul I al lucrării "Neosteniţi întru Lumină - musceleni şi aregeşeni": "M-am născut, recunosc, la 1 noiembrie 1936, în comuna Aninoasa, oraş Târgovişte, judeţul Dâmboviţa, din părinţi deosebiţi şi onorabili, creştini ortodocşi de nădejde şi cu frica lui Dumnezeu. Liceul <<Ienăchiţă Văcărescu>> l-am absolvit la Târgovişte, iar Facultatea de matematică-fizică la Institutul Pedagogic de pe lângă Universitatea <<C.I. Parhon>> din Bucureşti, bineînţeles, cu întreruperea de rigoare pentru a mă <<reeduca>> pe şantierul I.C.M.4 Gara de Nord (marca 5606). Prin căsătoria cu o domnişoară învăţătoare, de mare har şi deosebită distincţie, Bunul Dumnezeu mi-a recompensat cu prisosinţă ghinionul de a lua parte la durerile şi suferinţele unei patrii vitregite cu câinie de indivizi care ar fi trebuit s-o respecte şi s-o adore... Datoria de profesor de matematici mi-am făcut-o la câteva licee (din Târgu Cărbuneşti şi din Piteşti) cu conştiinciozitate şi pasiune şi cu satisfacţia că nu am avut elevi care să nu mă aprecieze, chiar dacă algebra şi geometria le-au dat de furcă.
Meseria de epigramist mi-am făcut-o, şi încă mi-o fac, cu nedisimulată pasiune, cu deosebit respect, dar şi cu oarece rezultate, de care musai să fiu mândru şi mulţumit, cu atât mai mult cu cât posed dovezi scrise şi nescrise din partea unor epigramişti de valoare şi de suflet pe care i-am iubit din inimă şi fără rezerve. Citez câţiva dintre Marii Epigramişti pe care am avut fericirea să-i cunosc, despre care nu greşesc dacă spun că mi-au fost buni îndrumători şi adevăraţi prieteni: Ion Calboreanu, Florin Iordăchescu, Aurelian Păunescu, Tudor Măinescu, Păstorel Teodoreanu, Radu D. Rosetti, Mircea Trifu, Giuseppe Navarra, Sorin Pavel, Alexandru Clenciu, Aurel Iordache, Ion Grigore, Ghiocel Constantinescu, Vasile Tacu, Ştefan Tropcea, Ion I. Mioc, Dimitrie Jega, Vasile Langa. Pentru confirmare pot depune mărturie, că nu-mi fac iluzii gratuite sau deşarte, Gabriel Ţepelea, Mircea Ionescu-Quintus, Gheorghe Penciu, Gheorghe Petrone... şi încă alţi zece-douăzeci de epigramişti consacraţi şi corecţi, care iubesc epigrama şi ştiu să-i respecte pe Epigramişti.
Ca membru al Cenaclului <<Cincinat Pavelescu>> (din 1975) şi ca membru fondator al U.E.R. (Brăila, 10 august 1990), mărturisesc sincer că premiile câştigate pe merit (cele câteva) la diferite concursuri naţionale de epigramă (cum ar fi, Premiul cel mare <<Ştefan Tropcea>> pentru întreaga activitate - Brăila 1991, Premiul special al juriului pentru fidelitate faţă de epigramă - Timişoara Ridendo 1999, Premiul pentru cel mai bun grupaj - Timişoara 2002; la Cântarea României: etapa republicană un premiu I şi două premii IV, iar la etapa judeţeană patru premii I; două premii I, la Verva Galaţi, 1984, şi Gura Humorului, 2001, patru premii II - Bucureşti 1987, Ploieşti 1984, 1991 şi 2001, destule premii III, IV şi menţiuni, patru premii speciale şi câteva diplome de excelenţă, de onoare sau de participare...) la început mi-au creat satisfacţii deosebite, dar în ultimul timp, trebuie să recunosc, au cam început să mă lase indiferent. E de ajuns să priveşti listele cu premianţi din ultimii doi, trei ani şi te lămureşti imediat de criteriile folosite...
Din păcate, în timpul din urmă, au început să ne dezamăgească şi unele antologii şi culegeri de epigramă sau mai ales unele volume de autor care au început să fie sufocate de catrene sub orice critică sau de aşa numitele <<dueluri epigramatice>> care, de fapt, nu au nimic comun cu epigrama serioasă (cum observa şi G. Călinescu), ceea ce, desigur, face mari deservicii epigramei adevărate, pe care Uniunea Epigramiştilor din România ar trebui să o ocrotească şi nu s-o discrediteze. Personal figurez cu epigrame în peste cincizeci de antologii şi culegeri de epigrame (începând cu Zâmbete la umbră şi Culegere de epigrame a Clubului <<Cincinat Pavelescu>> din 1976, La ţintă - 1977, Epigramişti români de azi - 1979, Zece ani de epigramă - 1979, Epigrame pentru eternitate - 1980, Hipocrate se amuză - 1980, Dicţionar de epigrame - 1981, Cascada epigramelor - 1982, ... până la Una bună - 2004, Umor aniversar - 2004, Urmaşii lui Cincinat - 2004, sau în cele cinci volume apărute în Piteşti şi deci mai puţin cunoscute celor din ţară, Atelierul de creaţie literară - 1980, Ţara din inimi, Anii devenirii noastre - 1982, volum omagial Cenaclul <<Liviu Rebreanu>> la 55 de ani - 2004 şi Mozaic umoristic - 2004. De asemenea, sunt amintit ca epigramist în Micul dicţionar al epigramiştilor români, al lui Adrian Berechete, 1981, şi în Dicţionarul de literatură al Jud. Dâmboviţa 1508-1998, alcătuit de Victor Petrescu şi Serghie Paraschiva, 1999, şi figurez cu o poezie în volumul întocmit de Ion Berghia Floare a românităţii, Iaşi, 2004, şi cu un articol în Ridendo 35, întocmit de Ionel Iacob Bencei, Timişoara, 2004. Mai figurez cu epigrame şi în amplul studiu Epigrama în literatura română, întocmit de Elis Râpeanu, 2001, şi în şase volume de autor ale unor confraţi epigramişti.
Mulţumesc Bunului Dumnezeu că George Zarafu a pierdut şansa de a mă publica în amplul său volum Antologia umorului. I - Epigrama clasicilor, 1998... întrucât volumul conţine numai epigramişti decedaţi. Almanahuri, reviste, ziare... dintre care amintesc doar revista Epigrama, în care am epigrame şi câteva articole relevante. Mari bucurii şi satisfacţii mi-au dat cele trei volume personale de epigramă: Joc fecund, 1996, Distihuri şi catrene din vremi oligofrene, 2001, Femeia te ridică, femeia te coboară, 2001, dar şi cel de al patrulea, Vrei, nu vrei, defilăm cu ei, apărut, deocamdată, într-un singur exemplar... Tot mari bucurii şi satisfacţii mi-a dat şi biblioteca personală de epigramă (câteva sute de volume de epigrame), a doua pe ţară, după cea a lui G. Corbu, căruia i-am cedat câteva exemplare unicat. La fel ca marele epigramist Aurelian Păunescu, şi eu sunt fericit când citesc o epigramă originală şi valoroasă, a mea sau a altui epigramist, fie şi începător. Măria Sa, Epigrama, mi-a prelungit viaţa!"
Ar fi putut să mai scrie multe despre domnia sa, dar timpul n-a mai avut răbdare. Fulgerător, matematicianul-epigramist Nic Petrescu a trecut în lumea celor drepţi. De acolo, din lumea veşnică, va rostui noi şi noi volume pentru cei ce odihnesc în pace. Dumnezeu să te odihnească, iubite prieten, alături de confratele George Zarafu! Fie-vă ţărâna uşoară!
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
