La curtea lui Urmuz - De bun-rămas
Serialul de faţă a demarat pe 9 octombrie 2018, s-au adunat deja 77 de texte, un număr care mi-a devenit obicei de „întrerupere şi publicare în volum” - aşa s-a nimerit cu serialul anterior, „Vedere de pe Dealul Olarilor”, la fel cu „77 de editoriale” (apărute în revista „Curtea de la Argeş”). Explicam şi altădată: nu e „numerologie” cu adevărat, oricât de miraculos o fi fiind numărul 7, doar că o sută e cam departe, cincizeci e prea aproape... după 77 de episoade simt nevoia să-mi trag sufletul. (Iar după o pauză de câteva luni, voi simţi nevoia să pun din nou mâna pe creion - aşa se spune, tradiţional, că, de fapt, aproape tot ce scriu, scriu direct la calculator.) Dacă cineva numără atent, din octombrie, anul Centenarului, până acum, au trecut mai mult de 77 de săptămâni, dar au mai fost pauze şi în apariţia ziarului, de Crăciun şi Anul Nou, de alte sărbători.
Aşadar, pentru o vreme, nu ne vom mai întâlni în fiecare miercuri în acest colţ de pagină. Prilej de scurtă rememorare. Urmuz, concitadinul nostru, a fost „patronul spiritual” al rubricii. Spre promovarea lui, pentru că merită mult mai multă atenţie decât i s-a dat până acum - şi nici în oraş nu este prea cunoscut, în ciuda plăcii de bronz din faţa Primăriei. Revista „Curtea de la Argeş” l-a promovat şi ea, iar într-un viitor apropiat va apărea şi o carte dedicată tristului geniu, „premergător al revoltei literare universale” (Eugen Ionescu, mare admirator al lui Urmuz), în seria Biblioteca Revistei „Curtea de la Argeş”, cu o amplă exegeză datorată profesorului-scriitor piteştean Lucian Costache, incluzând şi operele complete ale lui Urmuz - câteva zeci de pagini care au motivat, de-ar fi să le strângem laolaltă, tot atâtea volume de scrieri despre ele...
Apoi, „urmuzianismul”, la modul glumeţ-metaforic vorbind. Urmuz s-a născut aici, absurdul a cuprins toată lumea, România inclusiv. Zgomot, politică, consumerism, manipulare, corectitudine politică, fake şi false news, bule Facebook şi de alte feluri, scandaluri gen Cambridge Analytica, troli şi postaci, legiunile de imbecili ale lui Umberto Eco, „formatori de opinie” cumpăraţi sau doar snobi-cabotini, vremea post-adevărului, a corporatocraţiei, a satului global parcă cu fiecare zi mai fără câini... O lume care pare că va da curând cu oiştea în gard. Despre multe dintre acestea a fost vorba în cele 76 de articole dinaintea celui de faţă...
Cu ce folos?, întrebarea e mai mult decât justificată - şi mi-o pun în primul rând eu, mie. Răspund tot cu o întrebare, pe care am mai propus-o cititorului, o mai propun odată: „Ce ţară las eu nepoţilor mei?” Dacă aveţi nepoţi, puneţi-vă această întrebare. Dacă nu aveţi încă, tot puneţi-vă această întrebare. A crede că răspunsul nostru nu contează este exact gestul care face ca răspunsul să nu conteze, iar „forţa obscură” pe asta contează... A ne da seama cam pe ce lume trăim este deja un pas spre a ne apăra, spre a întârzia măcar să devenim „oameni noi”, resurse robotizate pentru „lumea nouă” care pare a se rostogoli peste noi. Nu e deloc scenarită sau teorie a conspiraţiei, este doar o constatare, o privire lucidă în jur. Revedeţi articolele din serial pentru exemple, bibliografie, argumente în plus.
Din păcate, trăim vremuri interesante - repet o parafrază la un proverb, nu ştiu unde l-am citit, care spune „să ne ferească Dumnezeu să trăim vremuri interesante”...
Toată lumea e o mare „curte a lui Urmuz” - care, totuşi, era un revoltat-înnoitor, nu un absurd-demolator, să nu dăm „vina” pe el.
Aşadar, rămas bun! - că va fi „pe curând” sau „la adio”, vom afla împreună...
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
