Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
joi 25 iunie 2026 10:57

TOP 3 elevi la Evaluarea Naţională în şcolile din zona Curtea de Argeş

După ce s-au afişat rezultatele finale la examenele de final al cursurilor gimnaziale, ne putem face o idee despre modul în care materia a fost însuşită, ca şi despre şansele absolvenţilor de a fi

Pin It

Topul liceelor după examenul de BAC

Rezultatele afişate ieri, la sesiunea din 2015 a Bacalaureatului, scot încă o dată în evidenţă diferenţele uriaşe de pregătire între elevii de la "Vlaicu" şi "Ferdinand I" - pe de o parte şi cei de

Pin It

Băieţii noştri sunt mai buni decât fetele!

Duminică nu s-a jucat la turneul londonez, pentru că tradiţia este respectată cu stricteţe de britanici. Ziua de luni a fost una ghinionistă pentru ultima reprezentantă a tenisului de câmp românesc

Pin It

Strada viselor noastre

Ne rupem maşinile în gropi, dar visăm la străzi care să ocolească oraşul. Autostrada ce va trece şi prin Curtea de Argeş le dă idei celor care conduc oraşul, astfel că primarul a explicat că doreşte

Pin It

Rectificare pozitivă de buget: 39.000 lei

Luni seara, legislativul local a fost convocat de către primarul Nicolae Barbu într-o şedinţă extraordinară. Pe ordinea de zi a fost aprobarea PUZ-ului şi a unei rectificări pozitive de buget. Din

Pin It

Radu Dumitrache, prezent la Galeş

Consilierul judeţean, care este şef al Ocolului Silvic Muşăteşti, a bifat o nouă prezenţă la Festivalul caşcavalului de Brăduleţ sâmbătă, când a ajuns la Galeş. De astă dată n-a fost în calitate

Pin It

Asfaltări în lungime de 6 km

Prin voinţa exprimată de alegători în urmă cu trei ani, echipa care conduce executivul local a fost formată de doi reprezentanţi ai USL: primarul pesedist Alecu Evlampie şi viceprimarul conservator

Pin It

Cea mai bună din oraş!

După afişarea mediilor obţinute la Bacalaureat, unii au avut motive de bucurie. Cea mai mare medie din oraş a fost obţinută de Alina Şerbănescu de la "Vlaicu Vodă". Aceasta a avut o medie de 9,88, cu

Pin It

Independence Day

America, 4 iulie. Continuare episodului pilot - Tranziţia. Aseară am asistat la primul eveniment de mare anvergură, din care am mai observat câte ceva din ceea ce înseamnă continentul ăsta nou. Mai

Pin It

Festival Medieval de trei zile organizat cu buget redus!

Organizatorii Festivalului Medieval „Curtea Domnească” se pot lăuda că au adus la Curtea de Argeş vizitatori de seamă şi foarte mulţi turişti. După vizita delegaţiei chineze, condusă de ambasadorul

Pin It