Cerealele de toamnă - grâul, orzul, secara - intră din ce în ce mai mult în atenţia agricultorilor pentru unele avantaje: la aceste culturi se consumă un volum mult mai mic de forţă de muncă în
În perioada 8-10 septembrie 2017 s-a desfăşurat pe litoralul Mării Negre Şcoala de Vară a Femeilor Liberale. Om de spirit, galant şi cu aplecare permanentă spre nevoile fiicelor Evei, Ludovic Orban
Aşa le-ar putea ura Gigi Becali jucătorilor săi, Alibec, Budescu şi Tănase, pe care i-a acuzat că "nu pun osu' la bătaie" decât în meciurile europene sau ale naţionalei, lăsând-o mai moale la cele
Afirmaţia i-a aparţinut primarului de la Valea Iaşului şi a fost făcută la Ziua comunei Băiculeşti. Atunci, VIP-urile au fost invitate pe scenă de către primarul-gazdă, Niculaie Dragnea, pentru a
Aşa i s-a sugerat consilierului local de la Curtea de Argeş, Bogdan Alexandru Dabija, să răspundă la telefonul mobil pe care un amic primar i-l încredinţase. Sugestia venise după ce şeful de
Fostul consilier judeţean democrat a întârziat la distribuirea diplomelor de la Ziua comunei Băiculeşti, iar cea oferită de gazde a fost preluată de colegul liberal Nicolae Barbu. Sosit imediat după
Consilierul local ALDE, de la Valea Iaşului, Constantin Ştefănescu, n-a lipsit nici la ediţia din acest an a Zilei comunei Băiculeşti. Nimic de mirare, dacă luăm în calcul faptul că este fiu al