În situaţia în care în unele gospodării ale populaţiei animalele, înainte de intrarea în iarnă, sunt slăbite, se impune o îngrijire mai atentă care să le asigure o stare fiziologică corespunzătoare
În politică se recunoaşte, e drept, cam cu jumătate de gură, faptul că una dintre reţetele de slăbire care dau cele mai mari satisfacţii este să treci în opoziţie. Numai că atunci nu intră la apă
Varujan Vosganian pare să fie produsul tipic al omului nou, creat de societatea multilateral dezvoltată promovată cu supramăsură de regimul ceauşist: se laudă că este economist, poet, politician
Trăim într-o lume în care multe lucruri ne scapă. Şi poate tocmai de aceea suntem tentaţi să tratăm lucrurile de acest gen drept curiozităţi. În cele ce urmează, vă vom da câteva exemple
Profesorul de Istorie din Domneştii Argeşului este el însuşi o istorie vie. Trăieşte plenar fiecare clipă a vieţii, căutând să-şi felieze timpul în aşa fel încât să-i ajungă pentru toate cele ce se
În această rubrică vă vom prezenta curiozităţi şi minunăţii din lumea în care trăim. Domeniile din care fac parte sunt diferite, dar informaţiile pe care vi le vom prezenta vă vor îmbogăţi
Executivul a aprobat o hotărâre privind acordarea de ajutor financiar organizaţiilor de producători şi altor forme asociative pentru comercializare din sectorul fructelor şi legumelor. Actul
Fondurile alocate sprijinului de care beneficiază în acest an agricultorii pentru reducerea accizei la motorina utilizată în agricultură au fost majorate cu 87,50 milioane lei. Acest sprijin
Târlirea este o metodă veche de fertilizare practicată de crescătorii de ovine pentru îngrăşarea terenurilor ocupate cu iarbă, pomi şi arabil. Târlirea de toamnă este superioară celei de
Pentru a obţine în primăvară legume timpurii, aşa-zise trufandale, se însămânţează din toamnă, în jurul datei de 20 octombrie. După venirea îngheţului la sol nu se mai pot face însămânţări. Sunt