GURA PĂCĂTOSULUI - "Chiar de ne trageţi pe dreapta, ochii noştri fură tot spre stânga!..."

Cam asta sugerează imaginea surprinsă de hoţul aparat fotografic cu cei "Trei, Doamne, şi toţi trei - lideri penelei..." Vicepreşedintele Liviu Nicolae caută o grădină zoologică imposibil de întrupat (încă); omologul său, Doru Georgescu, după ce a auzit un comentariu răutăcios potrivit căruia legislativul municipal poate fi confundat cu ce visează colegul, nu reuşeşte să se identifice printre exemplarele vizate; liderul din Curtea de Argeş, Cristian Mitrofan, care are o vechime semnificativă în consiliu, caută să sugereze că aşa ceva este imposibil. Şi că problema care îşi va afla soluţionarea după alegerile din 2020 şi care ţine strict de votul concitadinilor nu este de actualitate... Ah, dacă era vorba despre AQUATERM, era altă treabă! Încurcată şi aia: "Noi n-am avut reprezentanţi la discuţiile din PSD pe tema asta. Nu ştim, deocamdată, cum se vor limpezi apele acolo şi cine va fi RAJA(h) până la urmă..." Şefu', iar vrei să ne duci cu preşul? Păi dacă la discuţiile alea era Fane - nu spun cine, persoană importantă - e ca şi cum ai fi fost matale acolo! Pentru că sunteţi fraţi în suferinţa provocată de faptul că nu vi s-au aprobat posturile de contabili şefi la instituţiile pe care le conduceţi, credeţi că nu mai există cineva capabil să ţină socoteala amiciţiilor paralele din politica locală?...

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!