Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
smbt 18 aprilie 2026 16:40

Colţul Fermierului - Făina de lucernă

Din fânul de lucernă de bună calitate se poate obţine prin măcinare făina de lucernă, recunoscută ca un nutreţ de bună calitate care poate înlocui o parte din nutreţurile concentrate. Pentru măcinat se repartizează fânul din acele loturi care conţin în cea mai mare parte plante de lucernă raţional uscate, recoltate la îmbobocire, deci cu un conţinut ridicat de proteină digestibilă. Pentru măcinat poate fi reţinut fân din prima coasă sau din coasa a doua. Loturile de fân care conţin buruieni, beţe sau lucernă bătrână nu sunt bune pentru transformat în făină, deoarece se întâmpină greutăţi la măcinat şi făina nu are valoare nutritivă ridicată. O bună făină de lucernă conţine substanţe nutritive - proteine, săruri minerale, vitamine - aproape ca şi uruielile din cereale şi le poate înlocui pe acestea în timpul iernii în procent de 70-80.

Făina de lucernă se foloseşte cu bune rezultate în raţiile furajere pentru taurine, ovine, porcine şi chiar pentru păsări. Se administrează umezită cu melasă, cu saramură diluată sau cu apă. Măcinarea se face în moara cu ciocane, fânul fiind bine uscat. Păstrarea făinii de lucernă se face în hambare, butoaie, boxe, saci, în locuri ferite de şobolani.

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

 

Pin It