S-a întocmit un nou dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de zădărnicirea combaterii bolilor în cazul unui bărbat în vârstă de 48 de ani, care a părăsit Izolatorul Spitalului Municipal Curtea
Oamenii legii din cadrul Secţiei 2 de Poliţie Piteşti, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Piteşti, au continuat cercetările într-un dosar penal întocmit sub aspectul săvârşirii
Hidroelectrica, cel mai mare producător de energie electrică şi cea mai profitabilă companie de stat din România, i-a convocat joi pe cei doi acţionari - statul român, cu 80% şi Fondul Proprietatea
Deşi numărul românilor care au ales să sprijine cauzele sociale a crescut în 2019 la 1.850.663, faţă de 1.709.790 în anul anterior, suma colectată prin acest mecanism în 2019 (pentru anul de
Uniunea Europeană a luat o serie de măsuri care nu necesită transpunerea lor în legislaţiile ţărilor membre şi care privesc domeniul auto. Printre acestea se numără şi prelungirea valabilităţii
l Prin deschiderea Centrului de Recuperare, România ar putea deveni un punct de referinţă în recuperarea militarilor răniţi şi în sprijinul familiilor acestora.
Ministrul Finanţelor, Florin Cîţu, a iniţiat un proiect de Ordonanţă de Urgenţă care prevede ca firmele din industria HoReCa, cea mai afectată de criza COVID-19, să fie scutite de la plata
Instituţia a anunţat reluarea activităţii privind acordarea prestaţiilor sub forma biletelor de tratament balnear. La sediul acesteia a fost afişată seria 9 din acest an, cu date de plecare în
În contextul creşterii numărului de infectaţi cu COVID-19, în judeţul nostru, săptămâna trecută au fost efectuate controale în marile centre comerciale, supermarket-uri şi pieţe, pentru verificarea
Criza provocată de coronavirus a declanşat efecte economice dramatice în toată Europa. E drept că persoanele vârstnice au fost cele mai afectate, însă şi tinerii au avut de suferit. Mulţi şi-au