Doar o treime dintre contribuabilii români a ales să redirecţioneze o cotă din impozitul pe venit către cauze sociale

Deşi numărul românilor care au ales să sprijine cauzele sociale a crescut în 2019 la 1.850.663, faţă de 1.709.790 în anul anterior, suma colectată prin acest mecanism în 2019 (pentru anul de realizare a venitului 2018) a scăzut sensibil: 150.631.745 lei, comparativ cu 166.489.703 lei, anul anterior, potrivit datelor ANAF, furnizate la cererea Organizaţiei Salvaţi Copiii România. Datele centralizate arată o creştere consistentă a numărului entităţilor non-profit care au beneficiat de acest mecanism de finanţare, vital pentru cauzele sociale: în 2018 au fost 24.445 de astfel de entităţi, faţă de 37.009, în anul 2019. Astfel, din totalul de aproximativ 6.000.000 de contribuabili, doar 30% au ales să nu lase banii la dispoziţia statului, ci să contribuie la soluţionarea problemelor din societate în mod nemijlocit. Prin comparaţie, în 2017 (pentru anul fiscal 2016), suma totală obţinută prin mecanismul de redirecţionare a 2% din impozitul pe venit a fost de 116.229.529 lei, sensibil mai mică decât cu un an înainte, 157.827.402 lei, potrivit datelor ANAF.
Din suma totală de 1.130.000 de euro pe care Organizaţia Salvaţi Copiii a alocat-o în 2019 dotării maternităţilor şi secţiilor de terapie intensivă neonatală din România, 342.069 euro au provenit din acest mecanism, astfel încât contribuabilii care au ales să se implice în cauza socială a organizaţiei au ajutat, în mod direct, medicii şi pe cei mai vulnerabili pacienţi, prematurii. Pentru protejarea şi sprijinirea medicilor şi a spitalelor, Salvaţi Copiii a decis ca în 2020 să pună la dispoziţia spitalelor fondurile care vor fi colectate din redirecţionarea a 3,5% din impozitul pe venit, astfel încât fiecare contribuabil să poată susţine nemijlocit întărirea capacităţii sistemului medical românesc, aflat sub presiune în această perioadă critică. Termenul de depunere a formularelor s-a prelungit până la 30 iunie, iar acum totul este mult mai simplu. Întreaga procedură este online şi durează 2 minute. Puteţi completa Formularul 230, dacă în 2019 aţi realizat venituri din salarii sau pensii sau Declaraţia Unică, dacă în 2019 aţi obţinut venituri din alte surse (activităţi independente, cedarea folosinţei bunurilor, drepturi de proprietate intelectuală etc.). Formularul se poate completa pe site-ul Salvaţi Copiii şi trimite apoi către sustinator@salvaticopiii.ro, până la data de cel târziu 25 iunie, iar Salvaţi Copiii se va ocupa de preluarea şi trimiterea acestuia către administraţia financiară aferentă. Alternativ formularul se poate trimite prin Poştă, prin scrisoare recomandată către administraţia financiară de care contribuabilul aparţine cu domiciliul, până la 30 iunie data Poştei. Detalii despre redirecţionarea celor 3,5% din impozitul pe venit găsiţi aici: https://www.salvaticopiii.ro/redirectioneaza.
Într-o primă etapă, aceea a intervenţiei urgente, Organizaţia Salvaţi Copiii a dotat prioritar spitalele cu echipamente de protecţie pentru medici, în următoarele luni fiind vitală achiziţia de aparatură medicală performantă, mai ales pentru secţiile de terapie neonatală, care îngrijesc nou-născuţii cei mai vulnerabili: prematurii şi cei cu patologii complexe. În data de 16 martie, Salvaţi Copiii a creat Fondul de urgenţă pentru echiparea spitalelor, astfel încât acestea să poată gestiona cazurile de COVID-19 şi pentru a proteja atât medicii, cât şi pacienţii. Organizaţia a reuşit să identifice resurse financiare şi furnizori de echipamente şi aparatură medicală, astfel încât medicii să primească cât mai rapid sprijinul solicitat. În cele două luni de stare de urgenţă, au fost echipate 52 de unităţi medicale şi de îngrijire pacienţi şi 79 de cabinete de medicină de familie din Bucureşti şi 20 de judeţe. Fondul de urgenţă pentru sprijinirea imediată a sistemului medical rămâne deschis: RO43 RNCB 0071 0114 3479 0083, unde sunt centralizate contribuţiile companiilor şi ale tuturor celor care pot să sprijine întărirea sistemului medical românesc.
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
