Se prelungeşte valabilitatea permisului auto şi a ITP-ului!

Uniunea Europeană a luat o serie de măsuri care nu necesită transpunerea lor în legislaţiile ţărilor membre şi care privesc domeniul auto. Printre acestea se numără şi prelungirea valabilităţii permisului auto şi al Inspecţiei Tehnice Periodice. Regulamentul 2020/698, care prevede aceste reguli, a fost publicat deja în Jurnalul Oficial al UE şi a intrat în vigoare din data de 4 Iunie. Potrivit Regulamentul 2020/698 UE, valabilitatea permisului de conducere se prelungeşte automat cu 7 luni de la data expirării documentului. Prevederea nu trebuie transpusă în legislaţia naţională, întrucât conform art. 18 din actul normativ european menţionat, "Prezentul regulament este obligatoriu în toatele elementele sale şi se aplică direct în toate statele membre". Aşadar, în document se spune că valabilitatea permiselor de conducere care ar fi expirat sau ar urma să expire în intervalul 1 februarie-31 august 2020 se consideră că este sau că a fost prelungită cu o perioada de 7 luni de la data expirării menţionată în fiecare astfel de permis de conducere". În acelaşi regulament este prevăzută amânarea inspecţiilor tahografelor! Regulamentul mai stabileşte că efectuarea ITP-ului va fi amânată şi aceasta tot cu 7 luni pentru inspecţiile tehnice care altfel, în conformitate cu dispoziţiile respective, ar fi trebuit sau ar trebui efectuate în intervalul 1 februarie-31 august 2020.
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
