Duminică, oamenii legii din cadrul Postului de Poliţie Băiculeşti au depistat o femeie în vârstă de 42 de ani, din municipiul nostru, care conducea un autoturism pe raza localităţii Băiculeşti
În vederea diminuării numărului de persoane ce desfăşoară muncă nedeclarată, în luna ianuarie, ITM Argeş a efectuat 188 de controale. Astfel, la 40 de angajatori sancţionaţi, au fost depistate ca
Zilele trecute, oamenii legii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice Argeş, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Piteşti, au pus în executare 19 mandate
După recrutare, admitere şi parcurgerea unor noţiuni teoretice, a venit vremea ca studenţii Academiei de Poliţie "Alexandru Ioan Cuza" să se familiarizeze şi cu activităţile desfăşurate în teren
Persoanele care vor adopta mai mult de doi câini din adăposturile publice vor avea nevoie de acordul asociaţiilor de proprietari sau al vecinilor înainte de depunerea cererii de adopţie, potrivit
Săptămâna aceasta, un nou transport de zimbri din Suedia a ajuns în zona de reintroducere Lereşti, în Munţii Făgăraş. Este vorba despre cinci zimbri din Suedia şi unul din Marea Britanie. "Familia
Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură a trimis un comunicat de presă prin care informează că instituţia a demarat o nouă campanie de informare a fermierilor cu privire la primirea
Se anunţă o săptămână cu proteste sindicale, începând chiar de ieri, când reprezentanţii Federaţiei SANITAS au pichetat Ministerul Finanţelor. Sunt nemulţumiţi de plafonarea salariilor, dar şi de
Acesta este efectul creşterii preţurilor materialelor de construcţii cu aproximativ 20%. Veştile îi îngrijorează pe cumpărători, care au constatat deja o majorare a sumelor şi în 2020. Timpul
Potrivit proiectului de buget pus în dezbatere publică joi seara de Ministerul Finanţelor, majorarea prevăzută pentru anul în curs este de 147 de lei, adică de la 3.180 la 3.323 lei. Peste trei