APIA a demarat o nouă campanie de informare cu privire la Cererile Unice de Plată în 2021

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură a trimis un comunicat de presă prin care informează că instituţia a demarat o nouă campanie de informare a fermierilor cu privire la primirea Cererilor Unice de Plată în 2021. Campania a demarat luni, iar data de la care se pot depune solicitări este 1 martie. "Deoarece siguranţa în contextul pandemiei Covid-19 este extrem de importantă pentru instituţia noastră, fermierii vor putea să-şi înregistreze Cererile unice de plată în anul 2021 fără a se prezenta la centrele judeţene/locale APIA şi/sau la Centrul Municipiului Bucureşti, în perioada 1 martie - 15 mai. Se va completa o singură cerere unică de plată, chiar dacă se utilizează suprafeţe de teren în diferite localităţi sau judeţe. Fermierii îşi vor actualiza parcelele agricole, elementele ZIE (zone de interes ecologic) şi toate informaţiile din cerere, prin accesarea aplicaţiei IPA Online din versiunea internet, conform Manualului de utilizare IPA-Online (accesibil în aplicaţie). De asemenea, fermierii trebuie să verifice împreună cu primăria pe raza căreia deţin terenul, situaţia înscrierii în Registrul agricol a terenului şi să permită primăriei să transmită la APIA adeverinţa. Documentele care fac dovada că terenul agricol se află la dispoziţia fermierului trebuie să fie încheiate înaintea depunerii Cererii unice de plată şi să fie valabile la data depunerii cererii. Astfel, toate documente care dovedesc că terenul utilizat se află la dispoziţia fermierului se transmit electronic pe adresele de e-mail ale centrelor APIA ce se regăsesc la link-ul: http://www.apia.org.ro/ro/centre-judetene-apia)", au informat reprezentanţii instituţiei.
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
