Evenimentul rutier a avut loc în această dimineață, în jurul orei 07.10, în comuna Albeștii de Argeș. Cel mai probabil, din cauza carosabilului umed și alunecos, șoferul a pierdut controlul
State precum Spania, Italia, iau tot mai mult în considerare utilizarea paşaportului Covid. Mai mult, Suedia şi Danemarca au anunţat deja certificate electronice care să le permită oamenilor să
Marţi, oamenii legii din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală Tigveni au identificat un bărbat în vârstă de 43 de ani, din comună, care nu a respectat măsura carantinării la adresa declarată, ce
Poliţiştii specializaţi în combaterea criminalităţii organizate şi procurorii D.I.I.C.O.T. din Piteşti au depistat un bărbat în timp ce ar fi încercat să comercializeze droguri de mare risc. La
Poliţia Română a derulat, la nivel naţional, timp de o săptămână, o acţiune, în cadrul căreia a fost verificată legalitatea transportului public de mărfuri şi persoane. Pentru neregulile
Preţul la platină a depăşit luni pragul de 1.300 de dolari uncia, pentru prima dată în ultimii şase ani, pe fondul pariurilor că revenirea cererii industriale şi normele mai stricte de poluare vor
"Au sosit în practică la ISU Argeş 16 studenţi ai Academiei de Poliţie "Al. I. Cuza". Aceştia vor activa timp de patru săptămâni printre colegii noştri, pentru îmbogăţirea informaţiilor din
Luni, oamenii legii din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală Albeştii de Argeş au continuat cercetările într-un dosar privind săvârşirea infracţiunii de furt calificat şi tăinuire, şi au reţinut doi
Update: Bărbatul a fost găsit, de către echipele de căutare, într-o zona împadurită dintre localitățile Musatesti și Valea Iașului. Este conștient, dar va fi evaluat medical de către un echipaj
Poliţiştii din cadrul Serviciului Arme Explozivi şi Substanţe Periculoase Argeş au finalizat cercetările într-un dosar privind comiterea infracţiunii de braconaj cinegetic. Din cercetări s-a