Zilele trecute, sediul ISU Argeş a fost gazda unui atelier de lectură inedit. Voluntari din cadrul Asociaţiei "Versus-Dăruim comori" le-au citit copiilor cartea "Vreau să fiu pompier", scrisă de
Un echipaj de la Detaşamentul de Pompieri Curtea de Argeş a intervenit weekend-ul trecut în comuna Brăduleţ pentru căutarea şi salvarea unei persoane care rămăsese cu maşina blocată în noroi, pe un
Poliţistul argeşean Eugen Cobianu a obţinut locul al III-lea la proba de 5 km din cadrul competiţiei "Half Marathon Piteşti". Omul legii are 39 ani, lucrează în cadrul Serviciului de Investigare a
Un utilizator din trei (32,3%) nu ştie cum îşi poate proteja viaţa personală în mediul online, în condiţiile în care 89,3% dintre persoane intră pe internet de mai multe ori pe zi, reiese dintr-un
Administraţia Fondului pentru Mediu a publicat liste noi cu persoanele juridice acceptate în programul de stimulare a înnoirii parcului auto naţional - Programul "Rabla" şi în programul privind
Cei care doresc să devină ofiţeri sau agenţi de penitenciare se pot înscrie la una dintre unităţile de învăţământ care pregătesc astfel de cadre. Penitenciarul Mioveni şi Penitenciarul Spital
Săptămâna trecută, 28 voluntari din cadrul Programului "Salvator din Pasiune" - seria 2019, au absolvit cursul de prim-ajutor de bază. Pentru că sunt dedicaţi şi au dat dovadă de solidaritate şi
Aflat vineri în vizită de lucru în judeţul Argeş, la Topoloveni, împreună cu ministrul Agriculturii, Petre Daea, Liviu Dragnea a făcut noi precizări pe marginea celui mai de succes (până acum)
Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) continuă campania de control pentru verificarea modului în care sunt respectate prevederile legale privind protecţia consumatorilor la
Joi, la Centrul pentru Recreerea Pensionarilor din cadrul Direcţiei de Asistenţă Socială Curtea de Argeş (director, Mariana Moise) s-a derulat o activitate instructivă având ca temă drumeţiile şi