"Salvator din pasiune", la final!

Săptămâna trecută, 28 voluntari din cadrul Programului "Salvator din Pasiune" - seria 2019, au absolvit cursul de prim-ajutor de bază. Pentru că sunt dedicaţi şi au dat dovadă de solidaritate şi responsabilitate civică, materializată în sprijinul acordat comunităţilor pe timpul situaţiilor de urgenţă, dar şi pentru prevenirea lor, aceştia şi-au început deja activitatea de voluntariat alături de pompierii profesionişti din cadrul ISU Argeş. Activităţile sunt determinate de implicarea activă a voluntarului în viaţa comunităţii şi constau în participarea efectivă la acţiunile de răspuns operativ generate de manifestarea situaţiilor de urgenţă (incendii, inundaţii, dezastre naturale, epidemii etc.), însuşirea şi punerea în aplicare a noţiunilor de bază în acordarea primului ajutor calificat, implicarea în acţiunile de ajutor umanitar, precum şi în cele de popularizare în rândul cetăţenilor a măsurilor preventive.
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
