TOMATA - faza hibernală: subvenţia pentru centrale termice

Aflat vineri în vizită de lucru în judeţul Argeş, la Topoloveni, împreună cu ministrul Agriculturii, Petre Daea, Liviu Dragnea a făcut noi precizări pe marginea celui mai de succes (până acum) program guvernamental din domeniul agriculturii. El a informat că se va dubla subvenţia pentru fermierii care vor ieşi pe piaţă cu roşii în lunile de iarnă şi că aceştia vor primi bani pentru achiziţia de centrale termice. "Prima fază a programului a fost cu 3.000 euro pe mia de metri pătraţi, pentru suprafaţa acoperită, adică la solarii. Programul e un succes! Acum trebuie să ajungem în etapa următoare, să acoperim lunile decembrie, ianuarie, februarie, martie, aprilie, astfel încât să pornim alocarea financiară pentru achiziţia de centrale termice. Deci, le dă statul bani pentru a cumpăra centrale termice, instalaţiile de încălzire. O să vedem care sunt cele două-trei tipuri de instalaţii de încălzire. Unii specialişti spun că încălzirea cea mai bună este cea care merge prin pământ, pe lângă rădăcina plantei. (...) Pentru cei care vor intra în programul de solarii încălzite şi vor ieşi - pentru că miza e să iasă cu roşiile în lunile de iarnă - între 1 decembrie şi 1 mai vor primi o subvenţie de 6.000 euro pe mia de metri pătraţi, deci dublu faţă de cât e azi!", a spus el.
De asemenea, pentru cei care vor scoate roşii pe piaţă după data de 1 mai, subvenţia va creşte de la 3.000 la 4.000 euro. Dragnea a susţinut că ar putea fi cuprinse într-un program de subvenţii şi alte legume, precum: ardeii graşi, ardeii iuţi, ardeii kapia, gogoşarii, castraveţii şi vinetele. "Am discutat joi la Dolj - solicitările sunt fireşti - să extindem şi cu pepeni, fasole verde şi varză. Să ajungem poate la zece tipuri de plante în legumicultură! Asta înseamnă ca tipurile de bază necesare pentru bucătăria românească şi pentru hrana românului să fie cuprinse într-un program de subvenţii, ca să avem garanţia că acela care vrea să mănânce legume româneşti, poate". La rândul său, Petre Daea a declarat că programul se extinde deja, datorită subvenţiilor, în zone în care legumicultura de solar nu are tradiţia celor din zonele de câmpie şi că printre cei care s-au înscris se numără fermieri tineri, reveniţi în ţară după câţiva ani petrecuţi în străinătate.
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
