Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
smbt 24 octombrie 2026 04:36

Cronica unui 10 Mai la Peleş

 

Când eram copil, bunica mea m-a învăţat un cântec frumos care se numea 10 Mai. Nu înţelegeam semnificaţia acestei zile care nu era sărbătorită în ţara noastră, dar melodia îmi venea mereu în

Pin It

"Ferdinand I" a celebrat Ziua Regalităţii!

 

Ieri, mai mulţi elevi şi dascăli din cadrul liceului au organizat un program special în cinstea acestei date de mare importanţă istorică. În prima parte, elevii clasei a XI-a A - sub îndrumarea

Pin It

Expoziţie cu triplă semnificaţie la "Basarab I" 

Cadrele didactice din cadrul Şcolii Gimnaziale "Basarab I" au organizat o expoziţie internă, în cadrul căreia elevii au prezentat lucrări legate de tripla semnificaţie a zilei de 9 mai

Pin It

Emil Hurezeanu vine la Curtea de Argeş!

 

Cei angrenaţi în activităţile culturale din zona Argeşului, precum şi toţi aceia care sunt interesaţi de istoria şi evoluţia societăţii româneşti din ultimii 20 ani sunt aşteptaţi pe 11 şi 12 mai

Pin It

Restaurări la Biserica Olari 

Dacă în urmă cu doi ani s-au efectuat lucrări la temelia bisericii, acum, preotul paroh Vasile Croitoru a obţinut documentaţia pentru demararea lucrărilor de restaurare a acoperişului. Înainte de

Pin It

Elevă de la "Mircea cel Bătrân", calificată la naţională!

 

Sâmbătă a avut loc - la Piteşti - etapa judeţeană a Concursului Şcolar Naţional de Biologie "George Emil Palade", la care elevii din urbe au mers foarte bine pregătiţi şi au obţinut rezultate

Pin It

Şcoala Corbeni se remarcă din nou!

 

O echipă formată de trei eleve de la Şcoala Gimnazială nr. 1 Corbeni s-a clasat pe locul al doilea la etapa judeţeană a concursului "Democraţie şi toleranţă", care a avut loc sâmbătă, după ce a

Pin It

Şcoala Corbeni - rezultate bune la "Memoria Holocaustului"

 

La etapa judeţeană a concursului "Memoria Holocaustului", din data de 7 mai, au participat 3 elevi de clasa a VII-a, de la Şcoala Gimnazială nr. 1 Corbeni, pregătiţi de prof. Mariana Turian, care

Pin It

Pianistul Matei Varga şi Beethoven 

 

Filarmonica Piteşti organizează mâine, de la ora 19.00, la Casa de Cultură a Sindicatelor Piteşti, primul recital extraordinar al lunii, susţinut de celebrul pianist român Matei Varga, stabilit în

Pin It

Vernisaj de proporţii la Curtea de Argeş!

 

În data de 10 mai, cu ocazia Zilei Regalităţii, Muzeul Municipal va găzdui Expoziţia Taberelor Internaţionale ale Fundaţiei Ianza - Art Inter-Cultural - "Viziuni plastice 2015", în cadrul căreia

Pin It