Duminică, acceleratul de la ora 14.00 îşi aştepta călătorii în gara de la Curtea de Argeş. Rând pe rând, călătorii însoţiţi de prieteni sau membri ai familiilor au reuşit să umple trenul
Data de 8 aprilie a fost prima zi în care s-au efectuat de către APIA plăţile finale aferente anului 2015 pentru fermierii din judeţul Argeş. "Plăţile se fac eşalonat, pentru că este vorba de un
Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici (ANFP) a publicat recent calendarul concursului naţional de admitere la Programul de formare specializată pentru ocuparea unei funcţii corespunzătoare
Nu, nu este vorba despre marele voievod care a avut capitala Ţării Româneşti în oraşul nostru, ci un grup numeros de copii frumoşi şi inteligenţi de la şcoala al cărui nume îl poartă cu mândrie
Vinerea trecută, la Şcola Gimnazială "Regina Maria", profesorul Cezar Bădescu le-a ţinut elevilor de la clasa a V-a A o lecţie interactivă despre istoricul monumentelor şi locurilor argeşene
Trustul de presă ARGEŞ EXPRES a fost vizitat, ieri-dimineaţă, de un grup de eleve de la Şcoala Gimnazială "Basarab I" din municipiu, în cadrul Programului "Şcoala Altfel: Să ştii mai multe, să
Clubul Copiilor din Curtea de Argeş (director, Vasile Martin), în colaborare cu Centrul de Cultură şi Arte "George Topîrceanu" (director, Simona Hirică) organizează în cadrul săptămânii "Şcoala
Astăzi, începând cu ora 15.00, iubitorii de cultură sunt aşteptaţi să ia parte la întâlnirea lunară a Cenaclului Literar "Nicolae Velea", pentru a marca împlinirea a 80 ani de la naşterea patronului
Responsabilii firmei s-au ţinut de cuvânt şi au făcut ieri o deschidere oficială de magazin cu totul altfel decât cei obişnuiţi cu festivismele. Totul a fost perfect pregătit pentru ca oricare