Faptul a fost evident şi în ultima şedinţă a Consiliului Local Curtea de Argeş. De la care n-a lipsit nici Adriana Ghiţă care, cu o lună înainte, în august, îi certase aprig pe consilieri pentru că
METRO Cash & Carry Pitești sărbătorește anul acesta 12 ani de existență. Deschis în octombrie 2003, METRO Pitești se numără printre primele magazine inaugurate de companie de la intrarea sa pe
Ţara noastră, prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, are obligaţia să transmită statelor membre informaţii pentru anumite categorii de venituri, respectiv cele din muncă, remuneraţii plătite
Dat fiind faptul că situaţia şcolilor din România în ceea ce priveşte calitatea învăţământului este destul de discutabilă, ministrul Educaţiei, Sorin Câmpeanu, promite o nouă reformă a programei
De săptămâna viitoare vor începe lucrările de reparaţii curente în interiorul clădirii Bibliotecii Municipale, Secţia pentru adulţi. Suma prevăzută în bugetul pe anul în curs este de 20.000 lei
Recent s-a materializat o iniţiativă frumoasă a Primăriei Municipale prin care a apărut un ghid al urbei Basarabilor ce răspunde unei nevoi resimţite acut în ultimii ani. Difuzorii de presă se
Marţi, cu ocazia Zilei Informării Preventive şi a Zilei Internaţionale pentru Reducerea Riscului Dezastrelor Naturale, ISU Argeş "Cpt. Puică Nicolae" şi-a deschis porţile pentru toţi cei interesaţi
Abu Bakr - "Perfecţiunea sfinţeniei", Umar - "Oceanul dreptăţii", Utman - "Podoaba mărturisirii", Ali - "împlinitorul poruncilor lui Dumnezeu" (Dimitrie Cantemir)
Marţi seara a început prăznuirea hramului biserici păstorite de preotul Vergiliu Savu, printr-o slujbă de vecernie oficiată de un sobor de vreo 10 preoţi, între care s-a regăsit şi protosinghelul