Competenţe pentru elevi, mărire de salariu pentru profesori!
Dat fiind faptul că situaţia şcolilor din România în ceea ce priveşte calitatea învăţământului este destul de discutabilă, ministrul Educaţiei, Sorin Câmpeanu, promite o nouă reformă a programei şcolare pentru perioada anilor 2017-2020. Astfel, se aşteaptă la o schimbare majoră în învăţământul românesc, prin care să se facă trecerea de la accentul pus pe informaţii la obţinerea unor competenţe reale. Iată cum îşi justifică Ministrul Educaţiei nevoia de o nouă reformă şcolară: "Suntem vârf detaşat la numărul de ore petrecut de copiii noştri pentru rezolvarea temelor de casă. În schimb, la numărul de ore petrecute în şcoală stăm foarte rău. Profesorii trebuie să înţeleagă că ora la clasă nu este destinată exclusiv predării. Au predat 50 minute, după care au dat o întreagă listă de teme pe care elevul trebuie să le rezolve acasă. În cadrul acestor 50 minute trebuie să iasă cu copiii şi în parc să le arate frunzele, să realizeze şi evaluări parţiale, foarte multe lucrări, nu să fie simple maşini de predat, de transmitere de informaţii. Asta trebuie să se schimbe", a declarat ministrul Sorin Câmpeanu. În ceea ce îi priveşte pe profesori, acestora li se promite o mărire de salariu cu 15%, începând din luna decembrie.
