Căderea Europei (V)
Abu Bakr - "Perfecţiunea sfinţeniei",
Umar - "Oceanul dreptăţii",
Utman - "Podoaba mărturisirii",
Ali - "împlinitorul poruncilor lui Dumnezeu"
(Dimitrie Cantemir)
Zilele trecute, televiziunea irakiană anunţa triumfalist distrugerea unui convoi ISIS în care se afla autointitulatul calif Abu Bakr al Baghdadi. Chiar dacă ulterior s-a revenit asupra informaţiei, în sensul că acesta nu ar fi fost în convoi, am reflectat asupra recurgerii la simboluri de către conducătorul extremist al cărui nume adevărat este Awwad Ibrahim Ali Muhammad al-Badri al-Samarrai. El a luat numele primului calif şi însoţitor apropiat al Profetului - Abu Bakr, dar s-a autodefinit şi ca urmaş al Fatimei, iubita fiică a Profetului şi a primei sale soţii, Kadija.
Musulmanii recunosc patru femei drept cele mai bune din lume (sfinte): Fecioara Maria (Miriam), Aasiyaa (cea care l-a crescut pe Moise), Khadija şi Fatima. Prin această mişcare, el vrea să-şi atragă simpatia atât a suniţilor, cât şi a şiiţilor. Să ne întoarcem însă la moartea lui Muhammad, urmare a unei boli sau a otrăvii. Această moarte a arătat fragilitatea construcţiei Profetului, bazată în primul rând pe personalitatea sa excepţională, dar şi pe sistemul de jaf şi teroare creat. Era nevoie de personalităţi înzestrate cu calităţi deosebite care să reuşească să menţină unitatea şi crezul musulmanilor.
Califii bine călăuziţi sau Califatul Rashidun
Abu Bakr
Moartea Profetului determină imediat lupta pentru succesiune. Se constituie două tabere principale: Ansarii, gazdele din Yathrib care i-au primit pe Muhammad şi adepţii săi după Hegiră şi Mujahirunii, cei care l-au însoţit pe Profet de la Makkah la Yathrib. Discuţiile erau fierbinţi şi exista pericolul rupturii, mai ales că lipsea Ali, vărul primar şi totodată ginerele Profetului (soţul Fatimei). Situaţia era tensionată şi Abu Bakr, împreună cu Umar şi Abu Ubaidah ibn al-Jarrah s-au deplasat în tabăra tribului Al Ansi. Discuţiile lungi şi aprinse s-au finalizat cu recunoaşterea lui Abu Bakr în calitate de calif, având în vedere că pe el îl desemnase Profetul încă din timpul vieţii să conducă rugăciunea.
Această alegere a atras nemulţumirea celor care considerau că urmaşul Profetului trebui să fie din familia sa, în speţă Ali, nemulţumire care va duce mai târziu la marea schismă a Islamului. Printre adepţii lui Ali a fost şi primul african musulman, Bilal bin Rabah, fost sclav răscumpărat de Abu Bakr şi care datorită unei voci frumoase şi puternice a fost desemnat primul muezin. Situaţia explozivă din peninsulă îi va determina pe liderii musulmani să uite pentru moment de certurile lor. Edificiul musulman se prăbuşea, triburile islamizate cu forţa apostaziau în masă şi încercau să iasă de sub tutela adepţilor lui Muhammad. Tocmai de aceea, campaniile purtate în perioada imediat următoare de Abu Bakr vor purta numele de Războaiele Apostaziei.
Abu Bakr va beneficia în aceste campanii de serviciile unui militar de excepţie - Khalid ibn al-Walid. Acest meccan din tribul Banu Makhzum al arabilor kuiraşiţi a fost artizanul principalelor victorii meccane asupra musulmanilor, însă într-una din aceste bătălii, fratele său mai mare, Walid, fusese capturat de Muhammad. Răscumpărat de fratele său, va fugi la Al Medinat, deoarece în prizonierat se convertise la Islam. El îl va convinge pe Khalid ca spre sfârşitul vieţii Profetului să treacă de partea acestuia în schimbul unui set de privilegii. Se va dovedi o mişcare câştigătoare, căci Khaild se va năpusti asupra Arabiei Centrale unde autoproclamatul profet Musaylimah of al-Yamama se bucura de o audienţă din ce în ce mai mare. Alte centre ale revoltei antimusulmane erau Bahreinul, Mahra şi Yemenul. Khalid îşi va începe campania atacându-l pe un fost însoţitor al Profetului, Malik ibn Nuwayrah, colector de taxe în Nejd. Nu se ştie nici până astăzi dacă acest atac a fost justificat, în sensul că Malik nu-l recunoştea pe Abu Bakr ca urmaş al Profetului. Cert este că el a fost ucis de Khalid, care a luat-o de soţie pe văduva lui Malik. Probabil că de atunci datează ura între cei din Nejd şi Haşemiţi, ură care nu s-a încheiat nici măcar atunci când Saudiţii din Nejd i-au alungat pe Haşemiţi din Mekkah, continuând până astăzi. Khalid îşi va concentra forţele împotriva lui Musaylimah, despre care se ştia că are 40.000 călăreţi în jurul său. Deşi avea doar 13.000 oşteni cu el, Khalid îl va înfrunta pe autoproclamatul profet în Bătălia de la Yamama. În această bătălie, victoria va fi decisă de o aruncare norocoasă de suliţă a unui fost participant din Bătălia de la Uhud, care în acelaşi fel îl ucisese pe unchiul Profetului, Hamza. Suliţa acestuia îl va străpunge pe Musaylimah într-un moment critic al luptei, atunci când musulmanii se aruncau disperaţi într-un ultim asalt. Moartea acestui profet va aduce Arabia Centrală sub controlul califului în anul 633.
În timp ce Khalid lupta în Arabia Centrală, un alt profet autoproclamat, Tulayha, ameninţa Al Medinat. Trei lideri musulmani, Ali ibn Abi Talib (soţul Fatimei), Talha ibn Ubaidullah şi Zubair ibn al-Awam vor conduce o treime din forţele totale ale Islamului împotriva acestuia, învingându-l fără drept de apel în Bătălia de la Zu Kissa, lângă Al Medinat. Cu această victorie, poziţia musulmană este consolidată.
Însă în Bătălia de la Yamama au murit mulţi musulmani dintre cei care recitau Kuranul, lucru care l-a îngrijorat pe Abu Bakr. Impulsionat de Umar, acesta va aduna 400 recitatori şi-i va pune pe scribi să consemneze cele 114 sure pe care li le transmisese Profetul. Lucrarea se va termina mai târziu, sub supravegherea lui Umar.
Consolidarea puterii musulmane în Peninsulă îl va face pe califul Abu Bakr să-şi ridice privirile către miazănoapte, unde două mari imperii, Roman de Răsărit (bizantin) şi cel Sasanid se războiseră mai bine de un secol (502-628). Era şi o cale de a canaliza în afară energiile războinice ale arabilor, dar şi pofta lor de pradă. Cele două imperii erau în egală măsură o ameninţare pentru Califat, dar şi un câmp favorabil de expansiune având în vedere epuizarea lor reciprocă.
Expansiunea
În urma Bătăliei de la Yamama, rămas cu 10.000 musulmani, Khalid va primi poruncă de la Abu Bakr să cucerească cea mai bogată provincie sasanidă, Irakul. I se vor alătura patru şefi de trib tributari Califatului cu câte 2.000 călăreţi fiecare. În perioada aprilie-iulie 633, Khalid va merge din victorie în victorie, reuşind să cucerească inclusiv Hira, capitala Irakului Sasanid. Ofensiva sa victorioasă va fi întreruptă de răscoala triburilor arabe din nordul peninsulei, care nu se puteau deloc împăca să fie musulmani şi tributari Califatului. Întors în Irak după înfrângerea arabilor rebeli, Khalid întâlneşte o armată uriaşă formată din persani şi arabi creştin. Armata sasanidă era împărţită în patru corpuri situate la o oarecare distanţă una de alta, urmând să se unească la sosirea lui Khalid. Conştient de pericol, comandantul musulman va acţiona rapid şi îndrăzneţ într-o acţiune ce-i va aduce nemurirea. Îşi va împărţi armata în trei corpuri şi va ataca pe timp de noapte, din trei direcţii diferite, trei corpuri ale armatei sasanide. A fost un dezastru total, care lăsa capitala sasanidă Ctesifon fără apărare. Dar Khalid voia să cureţe complet Irakul de sasanizi, ceea ce va reuşi în decembie, când va zdrobi o armată formată din persani, duşmanii lor de moarte, bizantini şi creştini arabi. Acum era momentul să cucerească Ctesifon, dar Abu Bakr îi va cere să plece către Siria.
Încurajaţi de succesele lui Khalid în Imperiul Sasanid, învingătorii de la Zu Kissa vor invada Siria Bizantină în fruntea a patru corpuri de armată. Siria bizantină cuprindea, pe lângă Siria modernă, teritoriile Libanului, Palestinei (Israelului), Iordaniei şi sud-estul Turciei de azi. În această bogată provincie, locuitorii erau din ce în ce mai agasaţi de impozitele mari şi epuizaţi de lungul război cu sasanizii. Mulţi locuitori erau adepţi ai confesiunilor necalcedoniene, în special iacobiţii (siriacii) sau ai confesiunilor nestoriene (asirienii). Ei erau în general persecutaţi de autorităţile creştine ortodoxe (şi catolice, în egală măsură), care doreau să-i readucă în rândurile bisericii-mamă. Victimă a ofensivei musulmane va fi şi micul stat al arabilor Ghassanizi, vasal al imperiului şi format din imigranţi yemeniţi ce adoptaseră diverse forme de creştinism. Deşi la început haotică, ofensiva musulmană va avea succes. Conştient de valoarea militară superioară a lui Khalid, Abu Bakr îi va cere vechiului său camarad Abu Ubaidah să-i cedeze acestuia comanda armatei. Khalid era conştient că Damascul este cheia Siriei şi-l va asedia acolo pe ginerele împăratului Heraclius, Toma. Toate eforturile împăratului de a despresura Damascul se vor izbi de talentul mililtar al lui Khalid, care-l va înfrânge inclusiv pe împărat la Sanita-al-Uqab, lângă Damasc. Înconjuraţi şi fără şanse de scăpare, bizantinii vor capitula în 18 septembrie 634 în urma unui acord care permitea retragerea garnizoanei şi a tuturor celor ce doreau să plece. Nemulţumiţi că nu au prădat ceva, călăreţii lui Khalid îl obligă să-i urmărească pe bizantini şi să-i nimicească într-o ambuscadă la Maraj al Debaj. În timpul asediului Damascului, califul Abu Bakr plecase la prietenul său din copilărie (Muhammad), la aceeaşi vârstă ca şi acesta. Succesiunea va fi preluată de Umar.
- Va urma -
