Cunoscut drept un mare iubitor al tenisului de câmp şi, practic, cam singurul investitor serios în sportul din Curtea de Argeş, Ioan Cozma, directorul firmei Dr. Oetker, a organizat o nouă
Mii de spectatori au aplaudat duminică seara pe Cluj Arena meciul excepţional făcut de naţionala noastră în compania campionei Europei en-titre şi au dat o lecţie de comportament civilizat tuturor
Titlul poate părea puţin cam dur, însă ne referim la rezultatele înregistrate în ultima etapă a campionatului de juniori de Liga a IV-a. Numai lecturându-le, vă puteţi face şi dvs. o părere despre
În ediţia precedentă am anticipat corect că vom avea trei jucătoare în optimile de finală ale turneului WTA de la Miami. Monica Niculescu, ocupanta locului 33 WTA, a învins-o în două seturi pe Coco
Sâmbătă, la Ştefăneşti, echipa condusă de antrenorul Octavian Petrescu a părăsit în lacrimi finala judeţeană a competiţiei pierdută după loviturile de departajare. Şi asta pentru că în ultimul
Simona Halep s-a calificat sâmbătă seara în optimile de finală ale turneului WTA de la Miami, după ce a învins-o pe Julia Goerges, scor 6-4, 6-1. Jucătoarea din Germania a condus cu 3-0 în setul
Arena Astra de la Giurgiu a găzduit miercuri seara prima partidă de verificare pentru EURO 2016 şi o încălzire pentru meciul cu Spania, programat duminică, de la 21.45, pe Cluj Arena. Anghel
Programul de pregătire al naţionalei pentru EURO 2016 a întrerupt campionatul intern, căci se vor disputa două meciuri amicale cu reprezentativele Lituaniei şi Spaniei. Din cauza bâlbelor
Runda cu numărul 19 din al patrulea eşalon fotbalistic a fost una fără probleme deosebite la sfârşitul săptămânii trecute. Au surprins doar câteva scoruri de maidan, şi anume victoriile de la juniori