Ministerul Educaţiei a pus în dezbatere un proiect privind normele metodologice de organizare şi funcţionare a programelor de conversie profesională a cadrelor didactice din învăţământul
Potrivit unui studiu realizat de World Vision România, jumătate dintre adolescenți au cunoștințe de cazuri de abuz în anturajul lor, respectiv peste 5 din 10 fete de liceu și 4 din 10 băieţi cunosc
În această toamnă, Fundația Conservation Carpathia oferă sprijin financiar prin Fondul Carpathia către șase afaceri locale din zona Munților Făgăraș care îmbină dezvoltarea economică și grija
Oamenii legii din cadrul Poliției Municipiului Curtea de Argeș desfășoară cercetări, în urma sesizării unui bărbat despre plecarea voluntară a mamei sale în vârstă de 84 de ani, ȘERBAN ECATERINA
Oamenii legii au continuat acțiunile în sistem integrat, alături de jandarmi argeșeni și de reprezentanți ai altor instituții, cu scopul prevenirii și combaterii unor situații de risc pentru
Este vorba despre un conector, care poate genera un comportament destul de periculos, în caz că defecțiunea se manifestă la viteze mari. Alerta de rechemare este una oficială, vizează probleme de
Ministerul Mediului a recepționat primele 5 cuști ultramoderne, dintr-un lot de 10, pentru capturarea și transportul urșilor. Valoarea unei cuști de transport cu platformă este de 45.000 de lei
Astăzi, în fața secției de votare nr. 294, din localitatea Cicănești, județul Argeș, un bărbat în vârstă de 87 de ani, cunoscut cu afecțiuni medicale, ar fi căzut pe stradă. La fața locului au
În ziua de 20 noiembrie, polițiștii argeșeni au continuat activitățile educativ-preventive în școli, desfășurând 10 activități, în 5 unități școlare din mediul urban și rural, cu un total de 221 de
Aproximativ 20.000 de români riscă să piardă finanțarea de la stat pentru panourile fotovoltaice, din cauza instalatorilor care nu și-au onorat comenzile la timp. Oamenii se plâng că unele firme