Aceștia vor plăti o taxă în 2025, în cazul în care încasările din dobânzi depășesc 6 salarii minime brute. Chiar dacă băncile rețin impozitul pe venit la sursă, contribuția la sănătate de 10%
În această dimineață, polițiștii argeșeni au efectuat două percheziții domiciliare, în localitățile Pitești și Rucăr, la persoane cercetate pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute și pedepsite de
Campania „Reconectează-te cu copilul tău!”, inițiată de Biroul Siguranță Școlară Argeș a ajuns la Curtea de Argeș, prin lectoratul adresat părinților și cadrelor didactice, lectorat care a fost
La data de 11 decembrie, polițiștii Biroului de Investigații Criminale Pitești, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, au continuat cercetările în cadrul unui doar penal
Miercuri, 11 decembrie, polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Argeș au continuat cercetările într-un dosar penal, sub supravegherea Parchetul de pe lângă Judecătoria
Potrivit Guvernului, salariul minim urmează să fie majorat la 4.050 de lei, de la 1 ianuarie 2025. Creșterea va avea un impact direct asupra contribuțiilor retroactive la pensie pentru cei care
Aceasta este a 12-a lună plină din 2024 și mai poartă denumiri precum „Luna Nopților Lungi”, „Luna Stejarului”. Fenomenul este un moment special în calendarul astral și adaugă o atmosferă de mister
În urmă cu puțin timp, un accident rutier s-a produs în comuna Albeștii de Argeș. Din primele informații, se pare că un pieton ar fi fost acroșat de un vehicul. La fața locului au intervenit
Evenimentul s-a petrecut în urmă cu puțin timp, în comuna Arefu. Din primele informații, se pare că o mașină a intrat într-un stâlp. La fața locului s-au deplasat pompierii de la Detașamentul
În ziua de 7 decembrie a.c., polițiștii argeșeni au fost sesizați cu privire la faptul că un bărbat în vârstă de 50 de ani a fost găsit decedat, în locuința sa din comuna Cepari.