Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
duminic 9 august 2026 02:33

Minoră din Argeş, cu simptome de COVID-19 - dosar penal pentru fals în declaraţii!

În intervalul duminică-luni dimineaţa, angajaţii din cadrul Poliţiei, Jandarmeriei, Poliţiei Locale şi Armatei au participat la mai multe acţiuni pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu virusul

Pin It

Tânărul dat dispărut, găsit spânzurat!

Într-o ediţie trecută a ziarului nostru vă semnalam dispariţia unui tânăr în vârstă de 19 ani, din comuna Negraşi. Aşadar, pe data de 19 martie, Mihai Daniel Bîldan a dispărut de acasă. Cea care a

Pin It

Persoanele aflate în izolare şi carantină, verificate de poliţişti

În ultimele 24 de ore, poliţiştii au depistat peste 7.800 de persoane care nu au respectat prevederile privind restricţionarea circulaţiei. În acest sens, peste 12.000 de poliţişti au fost la

Pin It

Distribuţie Oltenia atenţionează: "Nu permiteţi accesul în locuinţă oricui se pretinde a fi angajatul nostru!"

Atenţie la persoanele care se pretind angajaţi Distribuţie Oltenia sau ai partenerilor operatorului de distribuţie! "În această perioadă, am limitat situaţiile în care avem nevoie de acces pe

Pin It

Consultaţiile la medicul de familie sau în ambulatoriu pot fi acordate şi la distanţă

Consultaţiile la medicul de familie sau în ambulatoriul de specialitate pot fi acordate şi la distanţă, a anunţat CNAS într-un comunicat remis presei. "Conform prevederilor Ordinului Comandantului

Pin It

Specialiştii explică în ce constă Sistemul Real-Time PCR pentru detecţia COVID-19

În data de 17 martie, în cadrul şedinţei extraordinare a Consiliului Judeţean Argeş, a fost aprobată alocarea sumei de 550.000 de lei pentru achiziţionarea unui sistem real-time PCR şi kit-ul

Pin It

Bătaie cu săbii şi cuţite la Curtea de Argeş!

În ziua de 11 aprilie a.c., poliţiştii din cadrul Biroului de Investigaţii Criminale Curtea de Argeş au continuat cercetările într-un dosar penal întocmit sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de

Pin It

Un nou episod al isteriei "Noi stăm acasă şi alţii ne fură pădurile!"...

În ultima perioadă au apărut, în spaţiul public, numeroase materiale foto/video cu garnituri de tren care transportă lemn şi sunt prezentate ca fiind "100% buştean românesc ce merge la export". În

Pin It

Percheziţii la persoane bănuite de braconaj

În ziua de 11 aprilie a.c., poliţiştii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase Argeş şi Teleorman, împreună cu luptători de la Serviciul Acţiuni Speciale Argeş şi Teleorman

Pin It

Şef din Poliţia Argeş, promovat la Bucureşti!

Începând de astăzi, un cunoscut ofiţer argeşean va fi promovat într-o funcţie importantă la Bucureşti. Este vorba despre comisarul şef Marian Badea, şeful Serviciului Rutier Argeş şi fost inspector

Pin It