Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
duminic 9 august 2026 03:28

Minoră din Argeş, cu simptome de COVID-19 - dosar penal pentru fals în declaraţii!

În intervalul duminică-luni dimineaţa, angajaţii din cadrul Poliţiei, Jandarmeriei, Poliţiei Locale şi Armatei au participat la mai multe acţiuni pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu virusul COVID-19 în judeţul Argeş. Au fost verificate 528 de persoane în ceea ce priveşte respectarea măsurilor de izolare şi carantină şi au fost date două amenzi, în valoare de 6.000 de lei, pentru două persoane care nu au respectat măsura izolării. Acestea au fost introduse în carantină instituţionalizată. Totodată, au fost aplicate 375 de sancţiuni, în valoare de aproximativ 642.000 de lei, pentru nerespectarea măsurilor privind restricţionarea circulaţiei. În plus, a fost întocmit un dosar penal (in rem) pentru fals în declaraţii, după ce o minoră de 15 ani s-a prezentat la Spitalul de Pediatrie Piteşti cu simptome asociate îmbolnăvirii cu virusul COVID-19. Aceasta a declarat iniţial că nu a venit din străinătate şi că nu are cunoştinţe care să fi venit de curând din altă ţară. În urma verificărilor s-a stabilit că părinţii acesteia se aflau în izolare la domiciliu, în urma revenirii din Suedia, din ziua de 10 aprilie.

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It