Prezența la vot este unul dintre motive. Vicepreședintele Dan Barna a declarat că USR PLUS va propune în coaliția de guvernare eliminarea adresei de domiciliu de pe cartea de identitate. „Un alt
Dumitru Constantin Boboc şi Paul Constantin Zamfir, ambii comisari superiori la Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Argeş, prin decizie a Tribunalului Argeş au fost plasaţi în
Ministrul Mediului, Tanczos Barna, a anunțat ce presupune proiectul de ordonanță la care se lucrează în Guvern pentru intervenția în siutațiile de urgență cauzate de urși. Acesta a spus că
În cazul unui control rutier, aceştia pot dovedi că au o asigurare RCA valabilă cu ajutorul unei fotografii pe telefonul mobil sau poliţistul poate verifica în baza de date. Este importat de
Doar bulgarii ne mai întrec în topul mitei pentru oamenii legii. Clasamentul a fost făcut la nivel european, iar România are a doua cea mai coruptă poliţie din Uniune. Cam un sfert dintre cei
Premierul Florin Cîțu a spus că datele Eurostat privind nivelul prețurilor pentru bunurile de consum și servicii în UE confirmă că în țara noastră sunt cele mai ieftine alimente. El afirmă că
Premierul Florin Cîțu a spus că alocațiile copiilor nu se vor dubla în luna iulie anul viitor și că este prevăzută doar o singură creștere de 20% în ianuarie 2022. Șeful Executivului a spus că
Actul normativ are ca obiect de reglementare aprobarea O.U.G. 163/2020, care stabileşte cadrul legal pentru completarea, de către persoanele care nu au calitatea de pensionar, a stagiului de
Cresc temperaturile, creşte consumul de curent, cresc şi tarifele. Vom folosi mai des aparatele de ventilaţie şi de aer condiţionat, iar, de săptămâna viitoare, cei care n-au încheiat până acum un
Cifra de afaceri a sectorului de construcții (construcții de clădiri, inginerie civilă și lucrări speciale de construcții) a crescut cu aproape 30% față de 2018 și a depășit cu 40% nivelul din