Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
vineri 14 august 2026 08:22

Legea privind cumpărarea vechimii în muncă a fost promulgată

Actul normativ are ca obiect de reglementare aprobarea O.U.G. 163/2020, care stabileşte cadrul legal pentru completarea, de către persoanele care nu au calitatea de pensionar, a stagiului de cotizare în sistemul public de pensii necesar pentru acordarea unei pensii pentru limita de vârstă, a unei pensii anticipate ori a unei pensii anticipate parţial, prin încheierea unui contract de asigurare socială pentru perioade de maximum 6 ani anterior împlinirii vârstei standard de pensionare. „Până la data de 1 septembrie 2023, persoanele prevăzute la art. 1 pot încheia un contract de asigurare socială în vederea obţinerii pensiei pentru limită de vârstă”, s-a arătat în lege. Actul normativ mai prevede că plata contribuţiei de asigurări sociale datorate se efectuează într-o singură tranşă sau eşalonat, în tranşe lunare, până la data de 31 august 2023. „În situaţia în care la această dată contribuţia de asigurări sociale datorată nu este achitată în întregime, stagiul de cotizare se constituie corespunzător plăţii efectuate”, s-a mai arătat în lege.

 

Pin It