Cursurile se mută în online în cazul în care în localităţile în care se află se instituie carantină. „După 6 la mie vor exista o serie de condiţii. Peste 6 la mie, lucrurile se vor întâmpla în
Acesta fost anunțul făcut de ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu. Dascălii care refuză și testarea vor fi suspendați pe perioada unei incidențe de peste 6 cazuri la 1.000 de locuitori în
În valul 4 al pandemiei, la terapie intensivă vor ajunge persoanele nevaccinate, indiferent de vârstă. Emilian Popovici a spus că acum situația este îngrijorătoare pentru că o persoană infectată cu
Ministerul Sănătății ia în considerare această măsură justificând că din acei bani, de sporuri, trebuie să testeze cadrele medicale neimunizate. „Am avut mai multe ipoteze de lucru. Una ar fi ca
Instituția Prefectului a informat că, vineri, în judeţul nostru, 10 persoane au fost confirmate pozitiv cu Sars-CoV-2. Din nefericire una a încetat din viaţă astfel că numărul deceselor raportate a
În seara zilei de 19 august, oamenii legii din cadrul Poliției municipiului nostru au fost sesizați, prin Sistemul Național Unic de Apeluri de Urgență 112, cu privire la faptul că la un imobil de
Vineri seara, salvamontiștii din cadrul S.P.J. Salvamont Sibiu (7 membri) alături de cei ai S.P.J. Salvamont Argeș (5 membri) au efectuat o acțiune de salvare în Munții Făgăraș, zona Vf. Laița
Acestea urmează să fie majorate din toamnă, potrivit unor proiecte de ordin puse în dezbatere la Ministerul Muncii. Creșterea sumelor este prevăzută începând cu luna octombrie și ar urma să se
S-au deschis comenzile la agenţii autorizaţi. Noua Dacie Duster, cu cinci motorizări diferite, poate fi comandată de la agenţii autorizaţi începând de astăzi, iar primele livrări sunt deja
Întreaga industrie de automobile va trebui să se reconfigureze și să-și îndrepte producția către cele electrice, pentru că în câțiva ani, mașinile noi pe combustie nu se vor mai putea vinde în