Noua Dacia Duster pornește de la 14.000 de euro

S-au deschis comenzile la agenţii autorizaţi. Noua Dacie Duster, cu cinci motorizări diferite, poate fi comandată de la agenţii autorizaţi începând de astăzi, iar primele livrări sunt deja programate pentru luna septembrie. Noul Duster este disponibil cu cinci motorizări diferite, din care trei pe benzină (TCe cu puteri de 90 CP, 130 CP şi 150 CP), una cu alimentare mixtă benzină-GPL (ECO-G de 100 CP) şi una diesel (Blue dCi 115 CP).
Preţurile autoturismului variază între 14.100 euro (TVA inclus) pentru versiunea Essential TCe 90 şi 21.350 euro (TVA inclus) pentru versiunea Prestige 4×4 TCe 150. Versiunea de intrare în gamă, Essential, este disponibilă exclusiv cu motorul pe benzină TCe 90, la preţul de 14.100 euro (TVA inclus). Preţurile celorlalte versiuni variază între 15.750 euro (TVA inclus) pentru Noul Duster Comfort 4×2 şi 21.350 euro (TVA inclus) pentru Noul Duster Prestige 4×4. Clienţii care preferă transmisia automată pot opta pentru versiunile Comfort TCe 150 EDC (19.200 euro, TVA inclus) sau Prestige TCe 150 EDC (20.900 euro, TVA inclus), ambele în configuraţie 4×2. Noul Duster are trei ani garanţie sau 100.000 kilometri.
