În ziua de 17 septembrie, polițiștii Biroului Rutier Curtea de Argeș au depistat un bărbat în vârstă de 46 de ani, din același municipiu, care conducea un autoturism pe str. Victoriei de pe raza
La aproape jumătate de secol de la inaugurarea Transfăgărășanului, deputatul de Argeș al PSD, a etichetat zona turistică drept cel mai frumos drum din lume și a transmis pe pagina sa de
Azi în jurul prânzului, pe raza comunei Băiculești a avut loc un eveniment rutier soldat cu rănirea unui tânăr. "Din verificările preliminare efectuate de către polițiștii din cadrul Biroului
Zilele trecute, oamenii legii din cadrul Secției de Poliție Rurală Domnești au acționat pentru prevenirea și combaterea delictelor silvice, ocazie cu care au depistat un bărbat în vârstă de 62 de
Un mesaj text primit de la un prieten, care spunea că se află la baraj și că urmează să se sinucidă, l-a facut pe un bărbat să sune la 112 și să ceară ajutorul oamenilor legii. Întrucât nu știau pe
În urma controalelor efectuate la balastiere, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au aplicat 16 amenzi, în valoare de aproape 220.000 de lei, fiind
Sâmbătă, președintele României a testat noul model Dacia Duster, varianta facelift produsă la Mioveni. La finalul probei, acesta a declarat că „experiența a fost pe măsura aşteptărilor”. Prezent
În perioada 16 – 22 septembrie, la nivel național, polițiștii rutieri acționează în cadrul Proiectului ROADPOL – Safety Days. Acesta are ca scop reducerea numărului accidentelor rutiere și a
Impresionați de situația unor micuți, salvatorii s-au mobilizat și au venit în ajutorul acestora, oferindu-le la trei băieți câteva daruri la început de an școlar. „La inițiativa unui coleg
Premierul Florin Cîţu a lansat ideea devansării datei la care ar urma să crească valoarea salarului minim pe economie, el indicând, în acest sens, data de 1 noiembrie sau 1 decembrie, când salariul