Băiculești: Tânăr rănit în accident!

Azi în jurul prânzului, pe raza comunei Băiculești a avut loc un eveniment rutier soldat cu rănirea unui tânăr. "Din verificările preliminare efectuate de către polițiștii din cadrul Biroului Rutier Curtea de Argeș, s-a stabilit că, un bărbat în vârstă de 24 de ani care conducea un autoturism pe DN 7C, din direcția Curtea de Argeș către Pitești, în împrejurări ce vor fi stabilite în urma cercetărilor, a intrat în coliziune cu o mașină parcată în afara părții carosabile, în care nu se afla nicio persoană.

În urma accidentului, șoferul mașinii aflate în mișcare a fost rănit ușor, acuzând dureri la spate. Acesta a fost transportat la Spitalul Municipal Curtea de Argeș pentru investigații și îngrijiri. În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, iar verificările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care evenimentul s-a petrecut", au transmis reprezentanții IPJ Argeș.
